More
    spot_img

    Ana Maria Popescu-Brânză revine la sala Alexandru Csipler

    Lotul de spadă seniori feminin al României își continuă pregătirile pentru cele mai importante competiții din acest sezon calendaristic. Astfel, în perioada 15-22 martie 2018, spadasinele se vor afla într-un cantonament de opt zile la Satu Mare, urmând ca apoi, între 23 și 25 martie, o parte dintre ele să concureze la Grand Prix-ul de la Budapesta.

    Din lot fac parte si satmarencele Amalia Tataran, Greta Veres si Teodora Coste.

    Lotul care se va pregăti timp de opt zile la Sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare este format din următoarele sportive: Ana Maria (Brânză) Popescu, Maria Udrea, Raluca Sbîrcia, Amalia Tătăran, Claudia Năboiu, Greta Vereș, Ramona Calcan, Alexandra Predescu, Denisa Barosan, Adela Danciu, Bianca Benea, Zsuzsa Schlier și Teodora Coste.
    Antrenori: George Epurescu, Nicolae Ille, Iulian Bratu, Ștefan Claudiu.
    Medic: Lorena Nicolosu.
    Maseur: Mircea Lascăr.

    Lotul de spadă seniori feminin al României a fost ultima dată în cantonament la Satu Mare, în 2016, tot în martie (foto), cu cinci luni înainte de Jocurile Olimpice de la Rio. Iar sederea la Satu Mare s-a dovedit a fi una extrem de benefica…spadasinele reusind sa cucereasca titlul olimpic. Atunci din lot facea parte si satmareanca Simona Pop. Intre timp, Simona a pus spada-n…cui si este fericita ma-mica a unei superbe fetite, Clara. Iar in aceste zile va fi doar pe post de gazda pentru buna ei prietena, Ana Maria Popescu…

    Programul Grand Prix-ului de spadă de la Budapesta este următorul:
    VINERI, 23 MARTIE
    Ora 9:30 – start grupe preliminare spadă masculin;
    SÂMBĂTĂ, 24 MARTIE
    Ora 10:30 – start grupe preliminare spadă feminin;
    DUMINICĂ, 25 MARTIE
    Ora 9:30 – tabloul de 64 la spadă masculin;
    Ora 11:00 – tabloul de 64 la spadă feminin;
    Ora 20:00 – semifinalele și finalele la spadă masculin și feminin.
    Programul este adaptat după ora României.
    Următoarea etapă de Cupă Mondială la spadă seniori feminin, din sezonul 2017-2018, va avea loc în perioada 4-6 mai, în Dubai.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE