Dat peste cap de vremea capricioasa din aceasta luna, campionatul Ligii a 3-a programeaza in aceasta saptamana etapa a 16-a. O runda care trebuia sa se dispute la inceputul lunii martie si care a fost amanata din cauza zapezilor din Romania.
Unirea Tasnad se deplaseaza la Dej pentru un meci extrem de important pentru trupa lui Cristi Popa si Ovi Suciu. “E un meci pe care l-am pregatit foarte bine si de la care avem asteptari mari. Practic din deplasarile pe care le avem la inceputul returului aceasta e considerat a fi cea mai la indemana. Mergem sa castigam si sa confirmam evolutiile bune din pregatiri”, spune antrenorul Cristi Popa.
Ca si Unirea Tasnad, si cea din Dej a apucat sa joace un singur meci in 2018, infrangerea pe terenul liderului, U Cluj Napoca, 0-2. Dejenii au luat trei puncte la masa verde dupa retragerea celor din Ghimbav iar acum ocupa locul 14 cu 10 puncte.
Unirea Tasnad vine dupa infrangerea de la Ighiu, 0-2, un meci in care pana la pauza tasnadenii l-au dominat iar la 0-0 in minutul 47 Faur a ratat cea mai mare ocazie a meciului…
Se mai joaca azi in seria a 5-a: Gaz Metan 2 Medias- Unirea Alba Iulia si Avantul Reghin-Sanatatea Cluj, iar jocul U Cluj Napoca –CFR 2 Cluj a fost amanat pentru 10 aprilie.