More



    Ionuț Stancovici e antrenorul lotului național de caiac slalom

    Munca depusă în ultimii ani pentru promovarea acestui sport  și pasiunea pentru caiac a sătmăreanului Ionuț Stancovici nu a trecut neobservată la nivel de federație.

    Premiile cucerite an de an la diferite concursuri în țară, modul în care a readus la viață acest sport la Satu Mare și dragostea cu care încearcă să-i învețe pe copii și tineri tainele caiac-canoe-ului l-au propulsat pe Ionuț Stancovici la lotul național.

    De la începutul anului sătmăreanul pregătește la București lotul național de juniori cu care România va participa la Jocurile Olimpice pentru Tineret de la Buenos Aires din acest an. ”M-a surprins și pe mine oferta venită de la federație și nu am putut-o refuza. Acum fac naveta între Satu Mare și București, încercăm să ne pregătim cât mai bine cu sportivii de la lot iar în week-end vin acasă pentru proiectul meu de suflet, caiac smile” ne-a spus Ionuț Stancovici. Acesta a amintit și faptul că acest gen de sport atrage tot mai mulți practicanți.

    ”E și sport olimpic și reprezintă o șansă bună pentru noi de a ne face loc în elită la competițiile internaționale și, de ce nu, la Jocurile Olimpice” ” a mai spus Ionuț Stancovici. Acesta nu vrea să abandoneze proiectele începute deja de câțiva ani la Satu Mare și promite că pe Someș vom avea și în acest an cel puțin trei acțiuni de caiac.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE