Petru Bran s-a născut în 1821 într-o familie preoţească cu 12 copii. Urmează liceul la Baia Mare, filosofia la Cluj şi teologia la Blaj. În 1844 este hirotonit ca preot, apoi numit ca paroh în localitatea Chilioara, în 1846 în localitatea Hidig, apoi protopop în localitatea Craidorolţ iar din 1857 funcţionează ca protopop în oraşul Satu Mare. Pasionat bibliofil, însuşindu-şi o întinsă cultură clasică, a câştigat repede stima concetăţenilor, mai ales datorită energiei pe care a dovedit-o în lupta pentru înfiinţarea celei dintâi catedre de limba română la liceul din Satu Mare.
Învingând nenumărate piedici, el a început să predea din 1859 primele lecţii de limba şi literatura română, obţinând definitivarea în 1863. Concomitent, desfăşura şi o activitate publicistică în „Federaţiunea”, „Concordia”, „Albina”, „Sionul românesc”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” şi „Familia”.De un răsunet deosebit s-a bucurat în Transilvania discursul de inaugurare a Catedrei, ţinut în 1859, în care Bran, după ce aducea un fierbinte elogiu limbii materne, insista asupra valorii ei ca element de întărire a conştiinţei naţionale. În Satu Mare, a înfiinţat şi o societate de lectură pentru elevi, la întrunirile căreia se recitau versuri de Vasile Alecsandri, Andrei Mureşanu, Gheorghe Sion etc. La mijlocul secolului al XVII-lea, la Satu Mare, a luat fiinţă Gimnaziul Catolic Regal Ungar.Foarte mulţi tineri români au urmat cursurile acestui Gimnaziu. Mulţi tineri români erau foarte buni la învăţătură.Ca să se poată afirma şi pentru a putea să ocupe diferite funcţii în administraţia ungurească sau în alte servicii, tinerii români trebuiau să se declare unguri, dar în acest fel ei îşi pierdeau Limba şi Naţionalitatea Românească. Cu toate măsurile de purificare etnică, şi în timpul şcolarizării tinerii români erau mereu şicanaţi, adresându-li-se cuvinte jignitoare: “tráhany (puturoşi), “bitang” (golan), “fráhanyi lüdös olah” (români împuţiţi), “bosckoros olah” (români opincari), “románok csigangok” (români ţigani) şi altele. Prin înfiinţarea Catedrei de Limba şi Literatura Română la Gimnaziul Regal Catolic Ungar din Satu Mare abia în 1859, rezultă că în primul an şcolar 1859-1860, au existat 67 de elevi români: 9 în clasa a VIII-a, 8 în clasa a VII-a, 10 în clasa a VI-a, 14 în clasa a V-a, 4 în clasa a IV-a, 2 în clasa a III-a, 11 în clasa a II-a şi 9 în clasa I. Începând din 1851, Bran a publicat versuri, unele dintre ele fiind meditaţii pe teme religioase, câteodată melodios transpuse. A folosit în celelalte poezii, dintre care unele au caracter patriotic, cu deosebire hexametrul. A recurs nu o dată la construcţii bizare, care, alături de numeroasele latinisme şi de ortografia latinizantă, îi fac versurile greu lizibile. În volumul Mărgăritarie sau Sentinţe poetice, filosofico-moralo-estetice (1874), a prelucrat peste cinci sute de maxime aparţinând lui Ovidiu, Horaţiu, Marţial, Vergiliu, Terenţiu, Tibul, Juvenal, Cicero etc. Distihurile sale, fluente, îmbină totuşi nefericit neologismul şi regionalismul, în alăturări improprii. Petru Bran a purtat o amplă corespondenţă cu Timotei Cipariu şi cu alte personalităţi din Ardeal: Sora Moise Novacu, Andrei Mureşanu, Iosif Maniu, Vicenţiu Babeş, Ioan Roman, Melatie Drăghici, Iacob Mureşanu, George Deheleanu. A publicat mai multe articole în “Amicul şcoalei”, “Foaie pentru Minte, Animă şi Literatură”, “Concordia”. A publicat “Oda comună din flori de merite pe solenitatea instalaţiunei prealuminatului şi preasînţitului domn Ion Alexi”. În 1874 publică volumul de versuri “Margaretarie” sau “Sentintie poetice; Filosofico-moralo-estetice”.
Mai publică “505 sentinţe prelucrate în versuri şi un adaus” în care se dau textele originale (este prima carte apărută în Limba Română la Satu Mare). Petru Bran şi Moise Sora Novacu pune pentru prima dată în circulaţie prin scris numele de Satu Mare. Poemele sale de natură religioasă au apărut în câteva reviste: “Isus in Ierihon I”, “Zacheiu”, “Visul lui Zacheiu”, “Vartineiu orbul cel din naştere” (în Sionul Românesc), “Banul de dare” (în Foaie pentru Minte, Animă şi Literatură” nr. 18/1859), “Psalm 141” (în Sionul Românesc, 1867, p. 163), “Palestra Vietii” (în “Foaie pentru Minte, Animă şi Literatură”, 1860, p. 29-30), “Credinţa, speranţa, iubirea” (în “Sionul Românesc”, 1866, p. 71), “Albina şi paianjenul” (în “Sionul Românesc”, 1877, p. 151). De asemenea scrie şi unele “Ode”. Prima se referă la instalarea lui Demetriu Coroianu ca vicar al Şimleului, iar a doua la alegerea Mitropolitului Sterca Suluţiu. Petru Bran a avut un sfârşit tragic. După ce a fost destituit din funcţia de protopop şi de la catedra de Limba Română, s-a îmbolnăvit şi a fost internat într-un spital din Budapesta. Aici şi-a găsit sfârşitul în ziua de 10 octombrie 1877. Este înmormântat în cimitirul catolic din Budapesta.
Nicolae Ghişan
