Echipa Școlii din Bârsău de Sus, vicecampioană în Maramureș



Campionatul Gimnaziilor este o competiție lansată în această primăvară de Asociația Județeană de Fotbal Maramureș (AJFMM) și gândită pentru promovarea sportului în general și a fotbalului în special. Proiectul ”FOTBALUL, <<MATERIE>> PENTRU ELEVELE DE GIMNAZIU DIN MARAMUREȘ” se derulează în parteneriat cu Alexandrion Group și Fundația Alexandrion.
În cadrul acestuia, 13 echipe au participat la prima ediție a Campionatului Gimnaziilor, destinat echipelor școlare formate din eleve de gimnaziu. Iar la competiție a fost invitată, grație bunelor relații dintre directorul școlii Constantin Por și conducerea AJF Maramureș, și echipa Școlii Gimnaziale Bârsău de Sus. Iar sătmărencele au avut un parcurs excelent acestea reușind să ajungă până în finală. În ultimul act echipa din Bârsău a cedat la loviturile de departajare după ce în timpul regulamentar de joc sătmărencele au ratat la ultima fază o lovitură de la 7m și au avut și două… bare.
În primă fază, echipele au fost împărțite în trei grupe și s-au confruntat în turnee zonale.

REZULTATE ÎN TURNEELE DIN GRUPE

Grupa I: Fărcașa – Bârsău de Sus 1-2, Bârsău de Sus – Băița de sub Codru 1-0, (turneul 1), Bârsău de Sus – Bicaz 2-0, Sălsig – Bârsău de Sus 0-4, Fărcașa – Bârsău de Sus 0-0 (turneul 2), Bârsău de Sus – Băița de sub Codru 1-2, Bârsău de Sus – Bicaz+Oarța+Băsești 1-0, Sălsig – Bârsău de Sus 0-2 (turneul 3).
TURNEUL FINAL: ECHIPE ȘI REZULTATE
Primele două clasate în fiecare grupă s-au calificat la turneul final, care a avut loc la finele săptămânii în Baia Mare. Este vorba despre echipele școlilor Băița de sub Codru, Șomcuta Mare și nr. 12 Baia Mare în Grupa I, respectiv despre echipele școlilor nr. 18 Baia Mare, Bârsău de Sus și Cicârlău în Grupa II. Turneul final a avut loc la Școala ”Vasile Alecsandri” din Baia Mare.

Rezultatele meciurilor
din grupe
Grupa I: Șomcuta Mare – Școala nr. 12 Baia Mare 1-0, Băița de sub Codru – Șomcuta Mare 0-0, Școala nr. 12 Baia Mare – Băița de sub Codru 2-2;
Grupa II: Bârsău de Sus – Cicârlău 3-0, Școala nr. 18 Baia Mare – Bârsău de Sus 1-0, Cicârlău – Școala nr. 18 Baia Mare 2-0;
În urma acestor rezultate, în finala mică s-au întâlnit Băița de sub Codru și Cicârlău, scorul fiind 2-0. În finala mare s-au aflat față în față Șomcuta Mare și Bârsău de Sus: după timpul regulamentar de joc, scorul a fost 0-0, campioana gimnaziilor fiind decisă la loviturile de departajare – 3-2 pentru Șomcuta Mare.

CLASAMENTUL CAMPIONATULUI GIMNAZIILOR – EDIȚIA I
1. Șomcuta Mare
2. Bârsău de Sus
3. Băița de sub Codru
4. Cicârlău
5. Școala nr. 12 Baia Mare
6. Școala nr. 18 Baia Mare

PREMII ȘI PREMIANȚI
Toate echipele care au dus la bun sfârșit competiția au primit diplome de participare și mingi în baza parteneriatului AJFMM cu Alexandrion Group și Fundația Alexandrion.
Ocupantele podiumului au primit și cupe din partea organizatorilor. S-au acordat și premii speciale: Rebeca Gavriș (Bârsău de Sus) a fost desemnată cel mai bun portar al competiției; Dariana Szallay (Școala nr. 12 Baia Mare) a fost cotată cel mai bun jucător, iar Denisa Zah (Băița de sub Codru) a fost golgheterul primei ediții a Campionatului Gimnaziilor grație celor 15 goluri marcate. Cele trei jucătoare au fost premiate cu diplome și mingi. Festivitatea de premiere a fost oficiată de Cristian Balaj – președinte AJFMM, la turneul final fiind prezent din partea AJFMM și președintele Comisiei pentru Copii și Juniori, Emil Kemenes.
Lotul echipei: Paula Chiș, Bianca Noțigan, Izabela Andor, Beatriz Oșan, Alexandra Bontea, Dariana Ciurdaș, Rebeca Gavriș, Ioana Rusu, Simona Andor, Narcisa Varna, Gessica Andor, Andreea Cădar.Prof.Ioan Flontaș.
Prof. Costi Por





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts