More

    Parteneriat pentru dezvoltarea fotbalului juvenil între Inspectoratul Școlar și AJF

     

    Parteneriat extrem de interesant lansat miercuri la Satu Mare, în premieră națională, de Asociația Județeană de Fotbal și Inspectoratul Școlar.

    Este vorba despre o colaborare pe termen lung pentru depistarea de talente în școlile din județ prin organizarea unui turneu în care să fie implicați elevii din clasele I-VIII.

    La conferința de presă de prezentare a proiectului au participat inspectorul școlar general, Călin Durla, inspectorul de specialitate, Mihai Sabău și Ștefan Szilagyi, în calitate de gazde, și fostul mare arbitru FIFA Cristian Balaj împreună cu fostul portar al Naționalei, Florin Prunea în calitate de invitați speciali.

     

    “Prin acţiunea noastră vrem să contribuim la revigorarea acestui sport, să cuprindem cât mai mulţi copii în activităţi fotbalistice. Mă bucur că au venit la lansarea proiectului doi oameni importanți din fotbalul românesc. Copiii au nevoie de modele”, a spus în deschiderea conferinței de presă inspectorul școlar general, Călin Durla.

    Acesta a amintit că profesorii vor avea parte de tot sprijinul inspectoratului și e convins că foarte multe școli din județ vor dori să participe la acest campionat.

    “Trebuie să facem ceva pentru copii. Trebuie să ne gândim la copii, viitorul fotbalului sătmărean. Vrem să readucem fotbalul sătmărean acolo unde îi este locul. Iar noi facem acum un prim pas. Am promis și în campania domnului Lupescu și e și în programul meu de la AJF acest campionat. Mă bucur că la nivel județean am o relație deosebită cu Inspectoratul Școlar iar domnul inspector Mihai Sabău face parte și din structura AJF-ului la comisia tehnică. Așa că nu vor fi probleme”, a spus președintele AJF-ului, Ştefan Szilagyi.

    “Este un sport de tradiţie, trebuie revigorat. Vom cuprinde în proiect cât mai mulţi copii. O ocazie bună pentru cluburi de a descoperi copii talentaţi. Începem cu fotbalul iar pe viitor ne gândim și la alte sporturi de tradiție din județ, baschet sau handbal”, a spus inspectorul Mihai Sabău.

    O simulare a turneului, la început de iunie
    Despre ce ar fi vorba? O competiție mult mai generoasă decât cea inclusă în ONSS. Ar fi campionate pe școli între clasele I-II, III-IV, V-VI și VII-VIII. Apoi, la fiecare categorie, școala ar face selecție pentru o echipă care să meargă mai departe la faza județeană.

    O simulare a competiției va avea loc între 4-14 iunie între echipele ce vor dori să se înscrie benevol.

    Județul va fi împărțit în patru zone, Carei-Tășnad, Negrești-Turț-Livada-Tarna Mare, Mal Drept și Mal Stâng Someș în municipiul Satu Mare.Turneul final de opt se va juca pentru fiecare categorie la Satu Mare. Jocurile se vor disputa pe teren sintetic sau în unele cazuri în săli de sport.

    ”Sunt 29000 de elevi la aceste categorii de vârstă. Atât fete cât și băieți. E o arie largă de selecție iar cluburile private și nu numai ele vor putea urmări copiii la joc. Pot participa și elevii deja legitimați la cluburi din județ”, a punctat președintele AJF Satu Mare, Ștefan Szilagyi.

     

    Un fel de ”Cupa Ziarelor” din anii 70
    Atât inspectorul general, Călin Durla, cât și președintele AJF-ului, Ștefan Szilagyi ,și-au amintit cu drag de o competiție organizată în anii 70 și care avea mare succes în școli atunci. Iar modelul Cupei Ziarelor de atunci seamănă oarecum cu competiția de acum…

    ”Multe talente au sărit în ochii antrenorilor la Cupa Ziarelor. Asta ne-am dori și acum. Să-i angrenăm pe copii în competiție, să-i aducem împreună pe terenul de sport și dacă după aceste campionate vor răsări și câteva talente fotbalistice atunci vom fi și mai mulțumiți”, a mai punctat Călin Durla.

    În toamnă, campionatul va avea loc între 15 septembrie și 10 octombrie înaintea ONSS-urilor. Vor fi premii pentru echipe. Mingi, echipament sportiv etc…

    Cristi Balaj laudă inițiativa AJF-ului  sătmărean
    În calitate de consilier al ministrului Sportului, fostul arbitru FIFA Cristian Balaj a ținut să felicite organizatorii pentru inițiativă și să amintească și el că acest proiect cu siguranță vine cu ceva nou la nivel de copii și juniori. Iar implicarea Inspectoratului Școlar este de apreciat.

    ”Voi lua cu siguranță proiectul și la Maramureș. Încet, sunt convins că va fi aplicat la nivel național. Trebuie să avem grijă de copii, să creștem aria de selecție, să-i readucem la sport și să vină cu plăcere să joace fotbal”, a spus Balaj.

     

    Prunea întreabă de Olimpia
    Fostul portar al Generației de Aur, Florin Prunea, a recunoscut că a venit la Satu Mare la lansarea acestui proiect pentru că are un mare respect pentru Ștefan Szilagyi pe care îl consideră a fi unul dintre cei mai buni președinți de AJF din țară.

    ”Am venit pentru domnul Szilagyi și pentru că e vorba de un proiect legat de copii și juniori. Trebuie să susținem mai departe fotbalul chiar dacă echipa noastră a pierdut alegerile pentru șefia FRF. Voirămâne aceeași voce ce va sancționa mereu derapajele actualei conduceri de la Casa Fotbalului”, a amintit Prunea care își amintește cu plăcere că și el, copil fiind, a participat la astfel de competiții și că și-ar dori ca și acum, așa cum a făcut tatăl său cu el, părinții să-și ducă copiii la meciuri, la competiții sportive. ”Stăteam de dimineața până seara cu tata la stadion. N-avea cum să nu se prindă fotbalul de mine!”, a spus Prunea.

    ”Am avut un nod în gât când am intrat în Satu Mare și am trecut pe lângă baza lui Didi. Nu-mi vine să cred că nu mai e cu noi… Cei din Satu Mare trebuie ca în memoria lui să readucă Olimpia la viață. Altfel, copiii nu vor mai avea niciun reper aici. Felicit Unirea Tășnad pentru ce face în Liga a 3-a, dar e nevoie de Olimpia, fanionul județului”, a declarat fostul portar al Naționalei.

    Burleanu, arătat cu degetul
    Inevitabil, la conferința de presă Balaj și Prunea au fost chestionați și despre alegerile de la FRF.

    Cei doi au rămas la fel de critici cu ”administrația Burleanu” și au lansat câteva săgeți către șeful de la Casa Fotbalului.

    “Această gaşcă, aceşti impostori, că nu pot să le spun altfel, nu reprezintă cu adevărat fotbalul din România. Aţi constatat probabil din înregistrările făcute publice în media că ei s-au organizat după principii de tip mafiot. Dar nu vor rezista multă vreme. Vor veni spectatorii şi-i vor înlătura”, a punctat Florin Prunea.

    “Acesta nu este fotbalul nostru, ei nu reprezintă cu adevărat fotbalul românesc. Cum ar putea să fie din moment ce sunt duşmanii Generaţiei de Aur? M-a sunat la un moment dat un domn ce apare în stenograme să-și ceară scuze… Și mai e și observator internațional, jenant. Au ciuruit modelele din fotbalul românesc, asta au făcut. O să vedeți cum stă treaba și cu terenul sintetic promis la Satu Mare. E același teren promis și altor 30 de județe”, a spus Cristi Balaj.

    Întrebat dacă a fost primit în corpul observatorilor, Balaj a spus că dosarul lui a fost blocat de Alexandru Deaconu, vicepreşedinte al CCA. “Sunt fost arbitru internaţional, arbitru de Liga 1. Conform regulamentului FRF aş avea dreptul să devin observator la nivelul la care am arbitrat, adică în Liga1. Dar domnul Deaconu mi-a spus că dosarul meu nu a fost acceptat pe motiv că s-ar fi schimbat regulamentul. Ori eu ştiu că nu este aşa. Eu am promovat în Liga 1 de pe primul loc odată cu următorii trei colegi. Printre cei care au promovat odată cu mine a fost şi domnul Deaconu. Dar de pe locul 23”, a mai spus Cristi Balaj, cel care acum este președintele AJF Maramureș.

    Înregistrarea conferinței de presă de ieri va putea fi urmărită integral luni seara de la ora 20,45 în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE