More


    Naționalele U13, în premieră la Satu Mare

    =

    În premieră pentru municipiul Satu Mare, la sfârșitul săptămânii, la sala LPS vom avea Campionatul Național de judo rezervat categoriei de vârstă U13.

    Se anunță a fi un eveniment deosebit la care deja și-au anunțat participarea peste 450 de judoka de la cele mai bune cluburi din țară.

    De asemenea, o vom avea ca oaspete și pe campioana olimpică Alina Dumitru, cea care e acum antrenoare la CSA Steaua București.

    “Va fi o competiţie importantă cu aproximativ 450 de sportivi de la 76 de cluburi. Posibil ca numărul lor să crească. De la clubul nostru vor fi șase judoka şi aşteptăm de la ei să facă o figură frumoasă. Mă aştept la 2-3 medalii. Va fi prezentă şi campioana olimpică Alina Dumitru, în calitate de antrenor la CSA Steaua. Ne dorim ca evenimentul să reprezinte un succes, pentru a mai primi şi altele pe viitor din partea Federaţiei. Sunt invitaţi la sală toţi iubitorii de judo, va fi o competiţie interesantă cu cei mai valoroşi sportivi din ţară”, ne-a declarat antrenorul Ma-rian Halas de la CSM Satu Mare, în cadrul unei conferinţe care s-a organizat miercuri.

    Judeţul Satu Mare va fi reprezentat de sportivi din cadrul CSM Satu Mare şi CS Unio Satu Mare. De la CSM vor lupta pe tatami următorii: Giulia Paşca (28 kg), Carina Paşca (28 kg), Rareş Paşca (30 kg), Dragoş Polgar (32 kg), Paul Cîmpan (32 kg), Adina Micaş (57 kg). De menţionat că în sala de sport vor fi patru suprafeţe de luptă.

    Proba individuală începe sâmbătă, de la ora 9:00, iar în funcţie de rezultatele înregistrate se vor forma echipele pentru a doua zi de concurs, care începe de la aceeaşi oră.

    Campionatul este organizat de Federaţia Română de Judo şi CSM Satu Mare.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img