More


    FRF a anunţat echipele care vor participa în noul sezon al Ligii 2

    =

    La mai bine de două zile după expirarea termenului limită de înscriere în noua ediţie a campionatului Ligii 2, Federaţia Română de Fotbal a anunţat cluburile care au depus cerere şi care vor participa în noul sezon. Aşa cum Liga2.ro a anunţat în exclusivitate de sâmbăta trecută, CS Afumaţi s-a retras din competiţie, iar locul ei a fost luat de Metaloglobus Bucureşti, ultima echipă retrogradată la finalul ediţiei recent încheiate.
    Joi, de la ora 11:00, la Casa Fotbalului, va avea loc tragerea la sorţi pentru stabilirea calendarului competiţional al noii ediţii a Ligii 2.
    Procedura de stabilire a programului de disputare a sezonului 2018-2019 se va face pe baza Tabelei Berger pentru 20 echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorţi.
    În noul sezon al Ligii 2 vor evolua 20 de echipe, care au obţinut dreptul de participare după cum urmează:
    – 2 echipe care au retrogradat din Liga 1
    – 12 echipe care au evoluat în sezonul precedent al competiţiei Liga 2
    – 5 echipe care au promovat din Liga 3
    – o echipă care a retrogradat din Liga 2, dar a ocupat locul vacant rămas ca urmare a deciziei clubului CS Afumaţi de a continua în Liga 3

    Echipele care vor evolua în noul sezon al Ligii 2:
    ACS Politehnica Timişoara
    ASC Daco-Getica Bucureşti (fosta Juventus Bucureşti)
    AFC Chindia Târgovişte
    Fotbal Club Argeş
    ACS FC Academica Clinceni
    ASU Politehnica Timişoara
    CS Luceafărul Oradea
    CS Mioveni
    CS Sportul Snagov
    AFC Ripensia Timişoara
    AFC UTA Arad
    CS Baloteşti
    CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu
    ACS Dacia Unirea Brăila
    CS Aerostar Bacău
    ASSCS Farul Constanţa
    ACS Petrolul 52 Ploieşti
    ACS Energeticianul (fosta ACS Şirineasa)
    AS FC Universitatea Cluj
    FC Metaloglobus Bucureşti



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img