După ce telenovela transferului lui Antoine Griezmann la Barcelona a ținut capul de afiș al ziarelor din această vară, mai nou s-a înscris și Bayern Munchen în cursă. Bavarezii au au o campanie “subțire” de transferuri în această vară, însă la anul nu mai sunt dispuși să-l rateze pe atacantul lui Atletico Madrid.
Potrivit publicației Bild, germanii vor neapărat un transfer de răsunet și nu-i sperie nici măcar clauza uriașă de rezilere pe care o are francezul, 200 de milioane de euro. Bayern este dispusă să plătească această sumă, care s-ar fi putut înjumătăți chiar în această vară dacă Griezmann nu și-ar fi prelungit acordul cu madrilenii.
Atacantul s-ar potrivi ca o mănușă în trupa noului antrenor Niko Kovacs, mai ales că Robben și Ribery se apropie de vârsta “pensionării”.
Antoine Griezmann e considerat marele favorit la câştigarea “Balonului de Aur”, mai ales după ce a devenit campion mondial cu naționala Franței, iar Bayern Munchen crede că în acest moment e cel mai bun jucător din Europa.
Totuși, în cazul în care ar rata transferul francezului de 27 de ani, Bayern are ca alternativă aducerea starului lui Juventus, Dybala.