More


    Decizii ale Comisiei de disciplină

    =

    Cinci cazuri de indisciplină au avut de discutat marți în ședința săptămânală membrii Comisiei de disciplină din cadrul AJF Satu Mare.
    Unul, cel al antrenorului Alex Botoș de la Păulești, a fost pasat comisiei tehnice, iar celelalte au fost soluționate cu suspendările de rigoare.
    S-au dat două etape suspendare pentru injurii la adresa arbitrului, atac imprudent și lovirea cu cotul în piept.

    Iată deciziile luate:
    La jocul Schwaben Kalmandi Cămin – AS Ghenci a fost eliminat Slachter Istvan (Cămin) pentru atac imprudent asupra adversarului când mingea era în joc. Va fi suspendat două etape şi amendat cu 65 de lei.
    – La jocul Real Andrid – Unirea Pişcolt a fost eliminat jucătorul Mitraşca Erik (Andrid) pentru fault în postură de ultim apărător. Comisia hotărăşte suspendarea jucătorului o etapă + amendă 45 de lei.
    – La jocul Unirea Urziceni – Olimpia Căuaş a fost eliminat Hasna Mihail (Urziceni) pentru lovirea adversarului cu cotul în piept când mingea era în joc. Suspendare două etape + amendă 65 de lei.
    Tot la acest joc a fost eliminat Hudea Darius, pentru injurii la adresa arbitrului. Va fi suspendat două etape şi amendat cu 75 de lei.
    – Pentru incidentele petrecute la sfârşitul jocului Unirea Păuleşti – Ştiinţa Beltiug, unde antrenorul echipei din Păuleşti, Botos Alex, a adus cuvinte jignitoare şi proteste vehemente, cazul va fi trimis la Comisia Tehnică.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img