INCREDIBIL. Aproape JUMĂTATE dintre ȘCOLILE din județ NU AU niciun sistem de PROTECȚIE. Nici PAZĂ, nici VIDEO

INCREDIBIL. Aproape JUMĂTATE dintre ȘCOLILE din județ NU AU niciun sistem de PROTECȚIE. Nici PAZĂ, nici VIDEO
||

Datele făcute publice de reprezentantul Inspectoratului Poliției Județene, comisar Viorel Orha, cu privire la securitatea elevilor în școli sunt de-a dreptul îngrijorătoare. Potrivit celor spse de aceasta în ședința ATOP de astăzi, aproape jumătate dintre școlile din județ nu au niciun sistem de protecție a elevilor când aceștias se află la școală.

La ultimul punct de pe ordinea de zi a ședinței, reprezentantul Inspectoratului Poliției Județene, comisar Viorel Orha, a prezentat o analiză privind asigurarea climatului de siguranță publică în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar în semestrul I al anului școlar 2018 – 2019.

Acesta a subliniat că din totalul de 287 de unități de învățământ preunivesitar, 171 sunt dotate cu mijloace de pază și monitorizare prevăzute de legislația în domeniu. Dintre acestea, doar 123 sunt dotate exclusiv cu sisteme de supraveghere video.

Din totalul celor 287 de unități de învățământ, 116 nu dispun de niciun fel de formă de pază umană sau de sisteme de supraveghere video. 28 dintre acestea sunt pe raza orașelor și 88 în mediul rural.

Toate cele 287 de unități de învățământ preuniversitar sunt însă date în responsabilitatea polițiștilor, fiind desemnat cel puțin câte un polițist care răspunde de prevenirea și combaterea fenomenului ilicit în incinta acestora.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand