More


    Restricții la Spitalul Județean

    =

    Ca urmare a creșterii numărului de cazuri de infectii acute ale căilor respiratorii superioare şi a riscurilor aparitiei infecţiilor gripale, conducerea SPitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare a decis să restricționeze vizitarea pacieților internați în secțiile spitalului. În acest sens, a fost elaborat un nou orar de vizitare dar și un set de măsuri ce trebuie respectate.

    Interzis la Neonatologie, Obstretica, Pediatrie
    Potrivit noului orar elaborat de conducerea Spitalului Județean de Urgență, în această perioadă este interzis accesul vizitatorilor în secțiile Neonatologie, Obstretica, Pediatrie.

    De asemenea, accesul este reglementat și pentru secţiile cu risc. Astfel, programul de vizită la Secţia ATI este între orele 11.30- 12.00 şi 15.00-16.00, iar la Secția Boli Infecțioase programul de vizită este între orele 14.00-17.00.

    În celelalte secții din cadrul SJU, noul program de vizitare este între orele 15.00 și 18.00, de luni până vineri, respectiv între orele 13.00 și 16.00, în zilele de sâmbătă și duminică.

    Pentru fiecare pacient se acceptă 1-2 vizitator cu limitarea duratei de vizită la 15 minute.

    Măsuri ce trebuie respectate
    Conducerea Spitalul Județean a elaborat și un set de măsuri ce trebuie respectate atât de pacienți, cât și de vizitatori.

    Printre aceste măsuri se află spălarea frecventa a mâinilor cu apă și săpun, în special după tuse și strănut; acoperirea nasului și a gurii cu șervețel/batistă de unică utilizare atunci când se tușește sau strănută. Șervețelele trebuie aruncate la gunoi după utilizare;

    Dacă aparținătorii veniți în vizită prezintă infecții acute respiratorii, atunci vizita trebuie anulată. În cazul în care vizita este absolut necesară, pacientii sunt rugați să poarte mască și halat pe durata prezenței în salon.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img