More


    Victorie spectaculoasă în primul meci al anului

    =

    Primul meci din 2019 a adus și prima victorie pentru CSM Satu Mare în Liga Națională de baschet feminin. Venite după înfrângerea neașteptată de pe 29 decembrie de la Târgoviște fetele lui Maikel Lopez au început excelent jocul și au dictat încă din start ritmul…Oaspetele au marcat primele puncte, 0-3 și a fost singurul moment în care Olimpia a fost în avantaj. Apoi sătmărencele au pus 9-3 pe tabelă, 17-10 în minutul 5 și 29-22 după primele zece minute.

    Sfertul doi a fost la fel de alert , cu puncte multe și cu un concurs parcă al aruncărilor de la distanță. Iar la pauza mare am avut un scor, 50-40 pe care l mai întâlnim la finalul multor jocuri din campiuonatele feminine.

    A urmat o repriză secundă la fel de spectaculoasă. Cu Bartee în prim plan de la brașovence dar și cu un joc solid al trioului Mandache-Denson-Amukamara de partea cealaltă.

    CSM Satu Mare a condus și la 14 puncte și a lăsat impresia că e echipa ce dictează ritmul și care are mereu jocul în mână. Oaspetele n-au reușit să revină pe final, Bartee a ieșit cu cinci greșeli personale în minutul 36 și finalul parcă a fost mai liniștit cu antrenorul Maikel Lopez reușind să le ofere câteva minute și lui Uiuiu sau Baltic, ultima revenită după o lună de accidentare. Iar Ale Uiuiu ce a venit la sală la o zi după ce și-a condus bunica pe ultimul drum.

    Andra Mandache a fost principala marcatoare de la CSM cu 22 de puncte secondată de Amukamara și Denson cu câte 20 puncte și Lloyd cu 16. Cu mențiunea că după ce a jucat și la Târgoșiște 50 de minute, Amukamara a fost și sâmbătă 40 de minute în teren.

    Denson a avut parte de o accidentare în sfertul trei când a ieșit cu nasul spart de pe teren… A primit rapid îngrijiri medicale și a ținut să revină pe parchet pentru sfertul patru.

    Adina Pop și Matea Tavic nu au putut evolua din cauza problemelor medicale. Conform medicului echipei Adina Pop mai are nevoie de repaus de o săptămână după entorsa suferită la meciul cu Phoenix iar Matea Tavic ar putea reveni la finalul lunii ianuarie.

    CSM Satu Mare va sta etapa viitoare și apoi va avea un nou meci acasă, pe 19 ianuarie cu U Cluj Napoca.
    CSM SATU MARE – Olimpia Brașov 90–79 (29:22, 21:18, 25:22, 15:17).

    CSM (puncte/recuperări/pase decisive): Kádár (2/0/0), Mandache (22/1/3), Denson (20/8/3), Amukamara (20/3/7), L’loyd (16/7/7), Oláh (8/5/2), Huțanu (2/1/0), Uiuiu, Baltic (0/1/0), Pane (0/2/1). Antrenor: Maikel Lopez.

    CSTBv Olimpia (puncte/recuperări/pase decisive): Ferenczi (6/1/2), Pesovic (24/7/4), Bartee (27/7/3), Podar (3/3/7), Arsenic (4/5/2), Filip (13/1/3), Szmutku, Al Ash Hab (2/1/2). Antrenor: Dan Calancea.
    În celelalte jocuri din grupa principală :

    Universitatea Cluj Napoca – Sepsi-SIC 54–96
    Phoenix Știința Constanța – CS Municipal Târgoviște 43–58

     

    Clasament

    1.ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe 12/0           22

    2.CS Municipal Satu Mare 9/4        22

    3.CS Municipal Targoviste 7/6                20

    4.CSTBv Olimpia CSU Brasov 6/7          19

    5.FCC ICIM CSB Arad 4/8                       16

    6.Phoenix Stiinta Constanta 11/4           14

    7.CS Universitatea Cluj 1/11                     13

    Cristian Stan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img