22 March 2019
Festivalul Berii Artizanale

Ziua Culturii Naționale, marcată la Biblioteca Județeană Satu Mare

Filed under: Locale |

Biblioteca Județeană Satu Mare în parteneriat cu Liceul Tehnologic Ardud organizează marți, 15 ianuarie 2019, cu începere de la ora 1400, evenimentul „Eminescu în cuvânt și imagine”. Evenimentul se va derula în găzduirea Sălii de lectură „Gheorghe Bulgăr” și este dedicat împlinirii a 169 de ani de la nașterea marelui nostru poet și Zilei Culturii Naționale. Această acțiune culturală deschide seria de activități incluse într-un amplu proiect derulat în baza unui acord de parteneriat dintre cele două instituții și vizează conștientizarea de către elevi a rolului pe care îl are cultura în viața fiecărui individ și încurajarea unei documentări aprofundate în legătură cu însemnătatea culturii naționale în cadrul națiunii române și conștientizarea aportului adus de către opera lui Mihai Eminescu la dezvoltarea culturii române.

Pentru acest eveniment, elevi ai Liceului Tehnologic Ardud, coordonați de către un colectiv de dascăli merituoși, vor fi protagoniștii unui recital de poezie și muzică pe versurile lui Mihai Eminescu. De asemenea, vor fi prezentate lucrări menite să evidențieze cele mai importante momente din biografia poetului nostru național și cele mai apreciate poezii din lirica eminesciană, ilustrate printr-o expoziție de lucrări plastice. Evenimentul va fi completat de expoziția tematică și omagială „Eminescu în corespondență”, realizată de către bibliotecarii din cadrul Sălii de lecură „Gheorghe Bulgăr”. Biblioteca Județeană Satu Mare va oferi tuturor participanților pliantul omagial „Mihai Eminescu în constelația Lirei”.

În articolul „Cultura naţională și specificul național”, publicat în septembrie 2013, în revista „Magazin istoric”, academicianul Ioan-Aurel Pop afirma: „(…) pe Eminescu trebuie să-l studiem, nu să-l condamnăm! A-l acuza de naţionalism este de-a dreptul o naivitate, probând lipsa de cultură istorică. Pe vremea lui Eminescu, când nu exista încă Declaraţia universală a drepturilor omului şi când marile puteri îşi împărţeau între ele lumea, în detrimentul libertăţii popoarelor, cea mai progresistă idee colectivă era libertatea naţională, iar luptătorii pentru libertate naţională erau antemergători, revoluţionari, eroi. (…) Eminescu este simbolul nostru naţional, fiindcă aşa a stabilit, în timp, poporul român, nu vreo instanţă, care ar putea să revoce acum acest lucru. Nu este în puterea vreunei instituţii să stabilească alt asemenea simbol! De aceea, Eminescu se identifică plenar cu spiritul românesc, cu lumea românească, cu România.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *