More


    Două persoane, în audiență la prefect

    =

    În cadrul audienţelor cu cetăţenii organizate miercuri de prefectul judeţului, Darius Filip, s-au prezentat două persoane. În ambele cazuri a fost vorba despre probleme de fond funciar. Alături de prefect au fost prezenţi şeful serviciului juridic, Cosmin Dorle, şi consilierul de relaţii publice, Florin Găzdac.
    Referitor la prima situaţie prezentată privind întârzierea emiterii documentelor de proprietate de către Comisia Locală de Fond Funciar Satu Mare, prefectul a dispus verificarea stadiului cererii depuse de petent către aparatul de specialitate al Primăriei Municipiului Satu Mare şi informarea promptă a cetăţeanului. Acesta solicită punerea în posesie pentru un teren extravilan situat în municipiul Satu Mare pentru care există o sentinţă definitivă.
    A doua persoană prezentă în audienţă reclamă inacţiunea angajaţilor Primăriei oraşului Livada privind emiterea titlului de proprietate pentru un imobil situat în Livada, moştenire. Deoarece petenta nu a putut prezenta documente în susţinerea reclamaţiei, prefectul a solicitat specialiştilor din cadrul prefecturii identificarea dosarului în cauză şi oferirea de îndrumare privind procedura care trebuie derulată la nivelul comisiei locale de fond funciar.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img