More


    Educaţie şi… educaţie!

    =

    Se vorbeşte mult, chiar foarte mult despre educaţie. Am spus “se vorbeşte”. Dacă i-aş întreba pe mulţi din aceştia care este etimologia cuvântului “educaţie”, aş fi încântat să-mi spună că provine din latinescul “e” (sau ex) şi “duco, ducere”. Tradus, înseamnă “a scoate din”. Noi, modernii, am uitat ce ştiau anticii : că educaţia nu înseamnă “să bagi” în mintea copilului reguli şi informaţii, ci “să scoţi din” el… Dar ce? E vorba de două lucruri. Mai întâi să scoţi – prin exerciţii de disciplinare – dezordinea şi răutatea cu care se naşte. Şi în al doilea rând, să scoţi din el capacităţile şi talentele sale ascunse, pe care, cu ajutorul tău, să le dezvolte.

    Înţeleg acum de ce Dumnezeu a formulat Cele Zece Porunci în forma negativă: ”Să nu…”. În procesul de educaţie, Dumnezeu se ocupă de Omul rău din naştere, permanent înclinat “să da…” pentru păcat. Dar ce se întâmplă dacă ignori “să nu…”-ul? În 2002, trupele aliate din Afganistan au capturat un taliban ciudat : vorbea engleză şi era cetăţean american. Cum a ajuns John Walker Lindh în bârlogul talibanilor? După cercetări, s-a aflat că, părinţii lui, oameni cu stare, au fost foarte grijulii cu “personalitatea” micului tiran şi nu i-au spus niciodată “nu”. Când nu i-au mai plăcut de învăţător, l-au mutat din şcoală în şcoală. La 16 ani, când Johnny le-a spus că vrea să devină musulman, părinţii lui “creştini” l-au lăudat: “E bine să ai o pasiune în viaţă…”. N-au reacţionat nici când în casa lor se adunau militanţi, unii înarmaţi… şi nici când “copilul”, încă minor, le-a cerut bani de avion spre Yemen, să se antreneze în taberele Al Quaeda. “L-am crescut cu mult respect. Niciodată nu i-am spus : Nu!…”

    Aici a fost şi durerea lui John: sufletul lui tânjea după o disciplină şi standarde pe care părinţii nu le-au oferit niciodată. În schimb, i le-au dat talibanii…

    În şcolile noastre spunem că facem educaţie aleasă, deosebită de ceea ce se făcea înainte de evenimentele din 1989. Se face un amalgam în şcoală şi spunem că elevii sunt foarte aglomeraţi, deşi numărul zilelor de şcoală sunt cu mult mai puţine. Jumătate din an elevii sunt în vacanţe, iar în timpul şcolii s-a “inventat” Săptămâna altfel şi o serie de zile devenite “libere” aşa… că apar cu roşu în unele calendare! Se tot propune pe la “colţuri” să se facă ore, introduse în programa şcolară, de tot felul, adică educaţie pe care familia trebuie s-o facă copilului. Dacă se vrea să-şi risipească obligaţia de părinte, se insistă ca şcoala să le facă. Până şi pompierii, poliţia, instituţii de tot felul intră în şcoală, în clase şi… chiar conturbă procesul instructiv – educativ. Orele nu pot fi conturbate nici de ministru! Se scot copiii de la ore, îi plimbă prin oraş cu “cârdul”, conturbă circulaţia şi pe când trebuie să ajungă la obiectiv (muzeu, bibliotecă, patinoar etc.) trebuie să se întoarcă la şcoală, desigur cei care nu s-au “risipit” pe la bar, cofetărie, magazine etc.

    Profesorii sunt mai liniştiţi ca niciodată. Salariile au crescut, predau fără grija unor controale, dau teme multe pentru acasă, fac ore particulare, pe grupe, cu elevii colegului sau din alte şcoli, dau teme şi pentru vacanţe, sunt liniştiţi că n-au voie să facă observaţii elevilor şi… timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim! Elevii se întrec în a merge la ore particulare la cât mai multe materii, că doar părinţii plătesc! Numai părinţii ştiu cât cheltuiesc pe un copil – elev, dar dacă au mai mulţi de crescut şi de purtat la şcoală, de purtat… cu maşina, dar şi de aşteptat! De uniformă, care era de mare folos şi-i uniformiza pe toţi, neexistând diferenţierile de azi! Ştii cine-s părinţii după îmbrăcămintea, coafura, rimelul copilului. Doamne, ce educaţie aleasă… E aleasă cu adevărat! Băieţii vin cu codiţe, cu părul împletit sau vâlvoi şi… din clasa a X-a vin cu mustaţă! Ce dacă? Poate fi un elev excelent! Se poate şi droga, că de când facem exces de educaţie anti-drog s-a stârnit curiozitatea de a simţi ce înseamnă “să te droghezi?”. Unii părinţi chiar le dau bani sau îi ajută să nu “sufere”! Majoratele se ţin în aşa fel ca să se facă separat, aşa că mereu sunt în “program”, ele devenind o întrecere a părinţilor în plata sălilor, a orchestrelor, a meniului şi mai ales a băuturilor scumpe! Când apare bacalaureatul părinţii sunt cei care au emoţii! Ei ştiu ce subiecte s-au dat că elevul nu mai ţine minte. Rezultatele sunt pe măsură! În final şi părinţii şi elevii se liniştesc: Atâţia oameni bogaţi avem în ţară, atâţia oameni cu funcţii mari la nivel de ţară, de judeţ şi… fără atâta şcoală! Ne descurcăm noi, dacă nu… cu primul avion mergem într-o ţară… să ne facem oameni! Doamne, greu se mai fac oamenii – oameni!

    Teodor Curpaş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img