More

    Liga a 4-a / Final de cantonament pentru Recolta Dorolț

    Echipa de liga a 4-a antrenată de Cosmin Iuhas, Recolta Dorolț și-a încheiat cantonamentul de la Băile 1 Mai cu un amical disputat în compania celor de la LPS Oradea.
    Recolta s-a impus cu 2-0 prin dubla lui Portyk Robert. Însă nu neapărat rezultatul a fost cel care l-a satisfăcut pe antrenorul Cosmin Iuhas cât atitudinea jucătorilor și modul în care aceștia au răspuns la programul de pregătire.
    ”Am jucat împotriva unei echipe bune de juniori U 17. Un test reușit pentru noi la final de cantonament. Le mulțumim celor din conducere pentru organizarea acestui cantonament, a fost o oportunitate pentru noi de a lega și mai bine relațiile de joc între băieți. Sunt convins că vom culege în acest an roadele acestui cantonament” ne-a spus antrenorul Cosmin Iuhas.
    Recolta nu-și propune în acest sezon decît să obțină rezultatele bune așteptate de înfocații suporteri din Dorolț. Și să pună bazele unei trupe cu care la anul să încerce o clasare de top în Liga 4-a.
    De remarcat că tot în cantonamentul de la Băile 1 Mai, Recolta a învins duminică cu 5-4 și echipa U 19 a LPS Bihor.
    Altfel, echipa așteaptă primul meci oficial din 2019 ,cel din Cupa României de pe 10 martie. Iar apoi pe 17 martie vor disputa un amical cu Olimpia suporterilor. Pe 24 martie se reia oficial și sezonul de primăvară în Liga a 4-a

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE