Art Bunavestire de la Negrești, expoziția care are mai mult de trei decenii de viață



Muzeul Țării Oașului a fost, luni seara, gazda celei de a XXXIII-a ediții a expoziției ART Bunavestire. Amestecul de stiluri, tehnici și temperamente diverse ale artiștilor care au expus aici au generat un fenomen artistic spectacular.

Expoziția de anul acesta a fost una specială în care au expus doar membrii grupului Art Bunavestire. Aceștia au etalat pe simeze mini-expoziții personale, îmbrăcându-le cu sensul creației, culoare și viziune. Miza expoziției este autocunoșterea, consolidarea și omogenizarea interioară a grupului de artiști format din Susana Ardelean, Adrian Vasile Chira, Laura Teodora Ghinea, Dorel Petrehuș, Corneliu Pop, Oana Valentina Pop, Ioan Pop Prilog, Mircea Vaida și Ioan Pop Vereta.

Timp de trei decenii, cu mult talent, dăruire și cu multă muncă, grupul Art Bunavestire a făcut ca evenimentul să depășească granițele județului. Astfel, Art Bunavestire a devenit nu doar simbolul evoluției noastre culturale, ci al întregii zone. Ceea ce demonstrează că proiectele durabile ale unei comunități se pot construi doar prin implicarea pe termen lung a profesioniștilor.


Nicăieri evenimentele culturale nu produc atât de multă efervescență ca și la Negrești-Oaș. Am demonstrat încă o dată că aici nu doar ne respectăm tradițiile vechi de secole, dar facem și din arta modernă evenimente cu tradiție.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul Țării Oașului și Asociaţia artistică Art Bunavestire, fiind susţinut de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş.
Raluca Jofi





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts