More


    Dramele mediului de afaceri românesc

    - Advertisement -

    Am urmărit serile trecute o emisiune, pe un post de televiziune național, în care erau prezentate câteva drame pe care le-au trăit câțiva oameni de afaceri din România. Acești întreprinzători români au ajuns la un moment dat să dezvolte afaceri prospere, dar unii „binevoitori” au inițiat o serie de investigații contrafăcute, care ulterior s-au dovedit a fi neconcludente. Între timp, afacerile prospere s-au diminuat, iar firmele respective au ajuns în pragul falimentului. Cine ar trebui să se autosesizeze, în urma acestor anchete jurnalistice, în vederea demarării unor investigații minuțioase pentru a afla care a fost de fapt „mobilul” demolării acestor firme românești ? Ideile vehiculate de acești întreprinzători români în fața țării, printre lacrimi, au fost extrem de șocante, dar și emoționante. De pildă, ei au observat că oamenii de afaceri români sunt „controlați la sânge” în timp ce, probabil, investitorii străini sunt într-un fel privilegiați. La străini, totul este ok, în timp ce mare parte dintre întreprinzătorii români au ajuns pe nedrept în pușcării, după cum se spunea în emisiunea respectivă, „ în urma unor dosare contrafăcute”. În cazul unei firme prospere românești, care avea clienți și în străinătate, managerul a fost arestat, iar un „binevoitor” a trimis mesaje la clienții din străinătate prin care aceștia au fost informați că firma respectivă are probleme cu controlul financiar. În urma acelor informații, cererea la export s-a diminuat, iar firma respectivă a dat faliment după ce managerul a fost arestat și condamnat la câteva luni de pușcărie. Incredibil rămâne faptul că după câteva săptămâni, managerul a fost repus în libertate, dar afacerea s-a destrămat considerabil, iar imaginea negativă, care a planat ulterior asupra firmei respective, a discreditat-o în fața cumpărătorilor din țară și străinătate.

    O altă observație referitoare la mediul de afaceri din România se referă la faptul că există anumite personaje, care reușesc „să pună bețe-n roate” oamenilor de afaceri din România, „ în urma unor scenarii bine ticluite” pentru ca unii investitori străini să-și poată face loc pe piața românească. Astfel de hărțuieli psihologice demoralizatoare au avut un efect devastator, motiv pentru care foarte mulți români au renunțat la afacerile lor, iar investițiile au rămas în paragină. Expansiunea capitalurilor puternice bogate este foarte greu de contracarat, iar mijloacele intervenționiste ale statului, necesare pentru susținerea mediului de afaceri românesc, sunt insuficiente. Se spune că Tendințele sunt nemiloase ! Parcă Cineva dorește ca țara noastră să devină, în mare parte, consumatoare și nu producătoare de bunuri materiale. Balanța se înclină mai mult înspre sfera serviciilor, iar producția indigenă a devenit un fel de „Cenușăreasă” a economiei de piață.

    Decidenții din România ar trebui să se gândească la un fel de “scut”, la un “filtru de protecție” destinat dejucării unor strategii de concurență neloială „de culise” inițiate de tot felul de personaje necunoscute. Poate ar fi necesar ca în România să existe un fel de „Colegiu special al oamenilor de afaceri”. În acest fel, decidenții ar putea crea un cadru legal în vederea înființării și funcționării unei astfel de suprastructuri naționale. Oamenii de afaceri din acest „Colegiu” ar trebui să fie protejați de juriști de specialitate, care să aibă puterea legală de a verifica posibilele dosare contrafăcute sau acuzațiile nefondate înainte ca acestea să ajungă la investitorii români de succes. În acest fel, oamenii de afaceri nu vor mai putea fi „arestați cu noaptea-n cap”, interogați aiurea, încarcerați pe nedrept, iar după câteva zile să fie eliberați din „lipsă de probe…”. Acest „Colegiu” le-ar putea conferi oamenilor de afaceri respectul cuvenit specific unei economii de piață sănătoase. Interpușii, setați de anumite interese economice neloiale, nu vor mai putea intra, „cum vor mușchii lor”, cu „bocancii” în familiile, sufletele și afacerile cinstite ale investitorilor români.

    Dumitru Ţimerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img