FOTOGALERIE. PROTEST! Grevă generală la Electrolux. Muncitorii, SCOȘI în STRADĂ!



Astăzi a fost prima zi de grevă generală la Electrolux. Producția a fost oprită în totalitate deoarece nici muncitorii care nu sunt în grevă nu pot munci. Conducerea fabricii i-a scos pe protestatari în stradă să protesteze. Există tensiuni mari între conducere și muncitori.

Grevă pentru doi lei pe oră

Muncitorii au oprit lucrul în aceată dimineaţă pe o perioadă nedeterminată. Nemulţumirea vine după refuzul conducerii firmei de a acorda angajaţilor o creştere de 2 lei/oră.

”Ideea este că noi nu vrem grevă, dar ei nu vor negocieri cu noi şi atunci nu avem altă soluţie decât să îi ameninţăm cu greva generală. Nimeni nu vrea grevă, că în grevă pierde omul, nu îşi ia salariul, dar nu putem să le atragem atenţia decât aşa pentru că nu vor să negocieze. Solicitarea noastră este de 350 de lei, adică doi lei pe oră. Aşa ar ajunge şi oamenii noştri de la Electrolux să câştige cât un vânzător la Kaufland, care de la 1 martie va da 2.000 de lei net. Atunci şi muncitorii noştri de la benzile de montaj, unde e o muncă foarte stresantă, ar câştiga şi ei cât unul de la Kaufland. Acum nu câştigă decât 1.700 de lei. Nu ni se pare o cerinţă, mai ales că Electroluxul a avut un profit de vreo 200 de milioane de euro anul trecut şi nu le-au avut pentru că cei de sus au muncit, ci pentru că muncitorii din fabrici au muncit pentru ei”, a declarat președintele Sindicatului Lober ”Samus” din Electrolux.

Scoși în stradă

Conducerea fabricii Electrolux din Satu Mare nu i-au lăsat pe muncitori să protesteze în curtea fabricii astfel că, ieri dimineață, aceștia au fost nevoiți să iasă în parcarea din fața intreprinderii. Acest lucru a agitat și mai mult spiritele între muncitori și conducere.

Muncitorii au scandat au scandat lozinci împotriva conducerii Fabricii. ”DEMISIA!” și ”RUŞINE!” au fost doar câteva dintre lozincile scandate de muncitorii nemulțumiți. Ei s-au mai plâns de faptul că sunt tratați ca niște sclavi și că pentru salarii mici muncesc iarna în frig şi vara în căldură.

”Suntem sclavi la noi acasă!”

Președintele Sindicatului Liber ”Samus” din Electrolux, Sorin Faur, a declarat, în cuvântul său adresat muncitorilor, că este „o luptă pe viaţă şi moarte” la Electrolux, din moment de persoanelele din conducerea fabricii au atacat pe toate căile greva şi ameninţă în continuare cu instanţa. Acesta a mai adăugat că va fi trimisă o scrisoare către conducerea companiei din Suedia adăugând că are ferma convigere că cei de acolo nu știu cum se comportă cei din Satu Mare cu muncitorii.

La rândul său, secretarul Filialei Satu Mare a Confederației Sindicale ”Cartel Alfa” din care face parte și sindicatul de la Electrolux, Vasile Dârle, le-a spus muncitorilor că ei câştigă doar jumătate din cât ar trebui şi i-a îndemnat să stea uniţi deoarece aşa pot învinge, cum s-a întâmplat în urmă cu şapte ani.

A fost momentul în care o angajată a arătat fluturașul de salariu pe care era trecută suma de aproximativ 1.700 de lei: ”Trăim ca animalele! Suntem sclavi la noi acasă”.

Greva generală de la Electrolux continuă și mâine și în fiecare zi până ce ori se ajunge la o înțelegere cu cei din conducerea Fabricii, ori până ce 50% plus unul dintre mebrii de sindicat renunță la această formă de protest.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts