George Pteancu, personalitate de excepţie a învăţământului careian

George Pteancu s-a născut la 29 august 1855 la Vezendiu într-o familie de ţărani. Elev studios, se face remarcat încă din şcoala primară pe care a urmat-o în satul de baştină. Liceul l-a urmat la Piarişti în Carei, iar Şcoala Normală a absolvit-o la Oradea.

Misiunea de dascăl o începe la Borleşti în 1876, unde reuşeşte una dintre primele formaţii corale din ţinutul sătmarului. După numai doi ani este adus la Pomi, unde va avea rezultate profesionale strălucite. În acest sens, parohul Alexandru Brâncoveanu a afirmat în 1927 că din mâna lui George Pteancu au ieşit 500 de intelectuali, oameni de bază în societatea interbelică românească. Datorită activităţii culturale româneşti este silit să-şi dea demisia din postul de la Pomi, si astfel a ajuns să predea la Carei. La numărul de elevi pe care îi avea de învăţat, celelalte confesiuni aveau 4 învăţători. Îi crescuse faima de dascăl într-atât încât a atras la Carei copii din împrejurimi şi din comune mai îndepărtate, precum şi membrii altor confesiuni.

George Pteancu a fost unul dintre cei mai activi membri ai Reuniunii învăţătorilor din Sătmar, făcând parte dintre cei care au pus bazele acesteia alături de George Marchiş, primul preşedinte al Reuniunii, Ioane Marcu, Ştefan Bilţiu, Vasile Lucaciu, Elie Pop şi Atanasie Coteţ.

Peste ani va ajunge preşedinte de onoare al prestigioasei asociaţii. Activitatea culturală pe care a desfăşurat-o în cadrul Astrei i-a fost încununată cu primirea titlului de membru fondator. Persecuţiile pe care le-a atras din partea autorităţilor austro-ungare datorită muncii asidue pe tărâmul educaţiei şi culturii, au fost recompensate după Marea Unire când meritele i-au fost recunoscute la nivel naţional.
Astfel că în 1923 a fost decorat cu Steaua României în rang de cavaler. A devenit apoi Cetăţean de Onoare al oraşului Carei. La 11 septembrie 1927 i se organizează solemnităţi grandioase cu prilejul împlinirii a 50 de ani de dăruire în slujba Şcolii româneşti, ieşind la pensie. Evenimentul a adunat la Carei toată floarea dăscălimii din împrejurimi alături de invitaţi de seamă din ţară printre care se număra însuşi Nicolae Iorga. Ministerul Instrucţiunii l-a numit pe George Pteancu, membru onorare al învăţământului primar, cea mai înaltă distincţie care se putea acorda unui învăţător.

Tot cu această ocazie, Consiliul Local Carei a înfiinţat un fond de 50.000 lei, ce purta numele sărbătoritului, pentru ajutorarea orfanilor şi văduvelor de învăţători. Foştii săi elevi mai înfiinţează un fond de aceeaşi valoare, adunat din propriile buzunare, în semn de recunoştinţă pentru dascălul lor. Editura Socec foloseşte prilejul pentru a înfiinţa la Carei o bibliotecă ce va purta numele lui George Pteancu.

Va trece la cele veşnice în 9 februarie 1939 la Carei, având frumoasa vârstă de 84 de ani.

Sursa: Buletin de Carei

Nicolae Ghişan

ULTIMELE ȘTIRI

Picătura de filozofie: DUMNEZEU A MURIT ÎNCĂ O DATĂ DE COVID-19? (II)

”Mai are sens viața pe acest pământ … de ce atâta suferință și de unde vine moartea … de ce ne mor din ce...

Mișcăm România. Candidații PMP la Alegerile Parlamentare au făcut un adevărat tur de forță prin județ

De vineri și până duminică echipa PMP în frunte cu cei doi candidați la Alegerile pentru Camera Deputaților și Senat Liviu Pop, candidatul PMP...

PSD susţine păstrarea salariaţilor în România!

Prioritatea PSD: Încurajarea muncii în România și oprirea exodului de forță de muncă spre alte țări. Creşterea salariului minim până la 50% din salariul...

Ce a făcut PSD cât s-a aflat la guvernare, în ultimii 8 ani?

Președintele Consiliului Național PSD Vasile Dîncu: “Ce a făcut PSD cât s-a aflat la guvernare, în ultimii 8 ani? Să ne amintim doar câteva lucruri: ...

Latest Posts