More


    Luptătorii români, patru arginturi și trei bronzuri la Europenele de seniori under 23!

    =

    Ediția din acest an a întrecerilor continentale de lupte seniori under 23 de la Novi Sad, Serbia, a fost dominată de reprezentanții Rusiei, care au luat zece medalii din cel mai strălucitor metal, secondați de cei ai Georgiei, cinci, și ai Ucrainei, patru.

    Tinerii sportivi români au cucerit șapte trofee, patru de argint și trei de bronz. Puteau fi mai multe, dacă nu s-ar fi pierdut două finale mici și o prezență pe podium la categoria 72 kilograme feminin.
    Au intrat în posesia medaliilor de argint luptătorii de greco-romane Florin Tița, 55 (0-9 cu Nugzari Tsurtsumia în finală), Răzvan Arnăut, 60 (1-6 cu Keren Kemal, Turcia), Lenard Berei, 130 (0-5 cu Zviadi Pataridze, Georgia) și Incze Krista, 65 (1-4 cu Maria Kuznetsova, Rusia).

    Pe a treia treaptă a podiumului au urcat Suzana Șeicariu, 53 (2-2 în finala pentru locurile 3-5 cu Tatiana Varantsova, Azerbaidjan), Andreea Ana, 55 (4-2 cu Elena Riesterer, Germania) și Diana Vlăsceanu, 76 (12-9 cu Romana Vovceak, Ucraina).

    Alexandru Solomon, 67, greco-romane, locul 5, după 4-7 cu belarusul Aliaksandr Liavonczk, și Răzvan Marian Kovacs, 57, libere, 5-7 cu turcul Seban Kiziltas. Alexandra Anghel, 72, a pierdut două meciuri din patru, clasându-se pe locul 4.

    Urmează Europenele seniorilor, care vor avea loc în perioada 8-14 aprilie la București.

    Berei, primire oficială, acasă la Ardud
    Berei a ajuns acasă la Ardud și a fost primit oficial aseară de foștii colegi, de antrenorii care l-au crescut și l-au format la CS Cetate . Despre eveniment vom reveni în ediția de mâine a GNV.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img