Români faini în UK sau cum a reuşit familia Banu să-şi facă un nume în ţara unde s-a inventat fotbalul



“Când viaţa îţi dă câte un fault n-ai ce să faci decât să te ridici şi să mergi înainte. Aşa se face că am luat viaţa de la zero în ţara mamă a fotbalului pe glob”.

Acesta este începutul poveştii unor români stabiliţi de 10 ani în UK, mai precis în Londra. Este povestea unora care au răzbit departe de ţară, povestea unor oameni normali, şi care aşa cum ne spun chiar ei, locul unde îşi pot satisface micile plăceri ale vieţii – să viziteze lumea, să îşi cumpere ultimul tip de telefon dacă asta îţi place, să mănânce ce-şi doresc, să meargă la filme, spectacole, să iasă cu prietenii. Tony şi Steffie Banu au pus, recent, pe picioare un club de fotbal, sugestiv intitulat New Generation FC, locul unde alături de copiii românilor stabiliţi în Londra se antrenează şi copiii englezilor sau ai altor naţionalităţi ce trăiesc în marea Metropolă.


“ Îl auzeam adesea pe soţul meu vorbind cu nostalgie despre fotbal, despre oportunităţile pe care le-a avut, dar nu le-a luat. Nu-i place să se plângă de fel, dar am simţit mereu că e în inima lui un foc care încă arde, o pasiune foarte vie. Am văzut un anunţ undeva şi l-am înscris la fotbal fără să ştie. Nu se descurca prea bine în engleză, dar fotbalul ăsta pare să fie o limbă pe care o înţeleg toţi iubitorii. S-o înţelege el cumva”, îşi începe cu emoţie povestea, Steffie.

De la o nouă viaţă la New Generation FC
De atunci Tony a pornit o adevărată aventură în lumea fotbalului şi o călătorie frumoasă. Cât a fost în România şi-a făcut junioratul la Callatis Mangalia de unde a urmat saltul la echipa mare, care evolua în acea vreme în Liga secundă.


După ce a venit în Anglia (unde s-a angajat ca şi zugrav), a jucat regulat în mai multe ligi de amatori şi în echipe locale internaţionale. Au câştigat trofee, medalii, mulţi prieteni şi momente frumoase. Aşa se face că a ajuns antrenor part-time, la un club de fotbal pentru copii.

“Ba încă, am ajuns şi eu să lucrez alături de ei. A fost o experienţă minunată din care ne-am dat seama că e timpul să pornim într-o nouă aventură. Astfel că în urmă cu 9 luni am deschis micuţul nostru club de fotbal cu viziunea şi aspiraţiile noastre. N-am urmărit niciodată să ne îmbogăţim, am făcut-o din pasiune pentru fotbal şi micuţii fotbalişti. Iniţial am fost nevasta din umbră… ştiţi cum se spune <în spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie care îşi dă ochii peste cap>. Unii “bărbaţi puternici” îl sfătuiau să nu se asocieze cu nevasta în afaceri că dezastrul e garantat. Bineînţeles, s-a dovedit că nu există nici un alt partener să îţi vrea binele mai mult ca partenerul tău de viaţă, aşa că am devenit parteneri 50-50 în acest proiect minunat” ne spune entuziasmată Steffie.


Prima zi de antrenament au început-o într-un parc, cu 6 copii, la antrenament asistând şi Chris Mephan, jucătorul de Premier League al celor de la Bournemouth şi totodată fundaşul Naţionalei Ţării Galilor, un prieten de-al lui Tony.

„Încă de la început am avut susţinerea tuturor, a prietenilor, a nevestei dar, şi a antrenorilor: Răzvan (U14), Andrei (U10), Adi (U8) şi a Adrianei, care este preparatorul fizic şi nutriţionistul nostru. De la 6 copii am ajuns la 50 şi sunt mândru că am reuşit să colaborăm cu cei de la Chelsea, Arsenal, Fulham dar şi cluburi mai mici precum Leyton Orient şi alte academii”, ne spune Tony.

Micuţii fotbalişti de la New Generation FC au participat la câteva turnee mici, unde au avut rezultate bune, însă turneele puternice de abia acuma vin. Vor participa la câteva turnee internaţionale precum LONDON CUP, unde vor da piept cu piticii unor cluburi puternice precum Ajax, Milan, Porto, Bruge, PSG, Liverpool, Chelsea, Fulham, Manchester City.


Tot de la Tony am aflat că cele mai mari satisfacţii le ai atunci când vezi cum cresc micuţii sub ochii tăi, reuşitele pe care le au, rezultatele bune la antrenament, meciuri, la şcoală. E ceva deosebit să îi vezi că îşi doresc să reuşească ceva, cât de mult muncesc să îşi atingă scopul, iar când au făcut-o bucuria lor e de nedescris.


“Da, copiii noştri ne dau lecţii zi de zi şi ne completăm reciproc. Pentru mine clubul de fotbal este ca o familie în care creştem şi ne dezvoltăm împreună. Este o onoare pentru mine să fiu alături de copiii noştri în călătoria lor în sport. Unii dintre ei sunt foarte talentaţi şi vor ajunge departe cu multă perseverenţă şi susţinerea corectă. Îmi doresc pentru toţi ca timpul petrecut în clubul nostru să fie ca o pregătire pentru viaţă. Fotbalul este un sport de echipă care dezvoltă trăsături de caracter esenţiale în viaţă. Îi vedem cum cresc şi devin tot mai puternici şi disciplinaţi cu fiecare lună care trece. E cea mai mare satisfacţie pentru mine să ştiu că au găsit aici un loc în care se simt bine, au legat prietenii şi se dezvoltă pe plan sportiv. Avem o echipă minunată de antrenori, cu care suntem şi prieteni, ceea ce face ca să ne simţim mereu ca într-o familie. Viziunea noastră nu e să ne îmbogăţim, ci să antrenăm campionii acestei generaţii. Există talent masiv în fiecare generaţie, dar e nevoie de oameni pregătiţi care să îi susţină şi să îi ajute să creadă în visul lor”, încheie, plină de speranţă, Steffie.

Nicolae Ghişan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts