More


    Vă amintiţi : 1979 – Finala Cupei României (F.C. Olimpia – “U” Craiova)

    =

    Doamne, ce an de fotbal adevărat pentru “Olimpia” şi pentru minunaţii spectatori sătmăreni! Ce an greu a fost şi pentru mine! De ce? Nu-i uşor să-ţi asumi răspunderi atât de mari, într-o societate în care totul era dirijat, urmărit şi sancţionat (de autorităţi şi, de ce nu, de public!).

    Ne-am înscris în Cupa României, cu gândul de a nu parcurge toate etapele ei, ţinând cont de meciuri, în plus faţă de cele ale Diviziei “A” în care activam, pericol de accidentări de care nu aveam nevoie, plus cheltuieli mari, la care clubul nu le putea face faţă ca şi echipele, majoritatea din ţară! De aceea, la primul meci, cu CF “Bihorul” Beiuş, nici nu m-am dus cu echipa, lăsându-i pe toţi să înţeleagă faptul că nu mă încântă meciurile din Cupă. Echipa a înţeles şi la Beiuş, în faţa multor spectatori, dornici să vadă cum echipa lor de “C” învinge în meciul cu “Olimpia” – cunoscută şi temută în Divizia “A”. Au încercat să dea gol “Olimpiei”, dar n-au reuşit şi nici nu reuşeau de se juca o săptămână! Spre final Keizer s-a enervat şi a şutat năpraznic de la 25m sub bară, încheindu-se meciul cu 1-0 pentru “Olimpia”. Lajos a motivat simplu : “Aştia nu puteau să dea gol şi am pus capăt eforturilor lor, şutând bine în vinclu!”

    După şedinţa de marţi, unde le-am mulţumit pentru joc şi pentru impresia bună lăsată spectatorilor din Beiuş (atâţia câţi n-au avut niciodată în Beiuş – după spusele colegului meu – Nelu Bondor, preşedintele clubului), le-am propus să ne angajăm serios în această râvnită competiţie naţională – Cupa României – cu echipe din diviziile C – B – A, unele chiar mari pentru vremea aceea. Reţin doar trei meciuri, toate cu echipe de “A”, două din ele jucându-le pe terenul din Cluj, oraş care n-avea echipă de “A”. Primul l-am jucat, cu scandal mare la federaţie, unde am refuzat să jucăm la Oradea, căzând să avem adversară pe UTA şi era chiar la o distanţă egală pentru amândouă echipele. Am refuzat pentru că, în campionat, la FC Bihor s-a terminat cu scandal şi n-am vrut să se reia scandalul, fiind un public care nu ne-a agreat deloc! Aşa că am jucat la Cluj, în faţa unui public numeros, cu mulţi spectatori. Un meci greu, dar cu rezultatul favorabil “Olimpiei”, 3-2. Sigur, publicul sătmărean a fost încântat, iar la meciurile din campionat stadionul cu 17.800 de locuri era mic faţă de iubitorii de fotbal. Veneau din toate satele din judeţ, armată, poliţie, pompieri, echipe din judeţ, abonaţii şi invitaţii, copii etc. A urmat meciul cu “Corvinul” Hunedoara, tot la Cluj, unde, deja, publicul era alături de “Olimpia” care a avut o galerie impresionantă! Meci greu, pe ploaie, în prelungiri la 2-2, apoi urmând loviturile de la 11m. Grea situaţie şi… pentru ultima lovitură, cea decisivă, s-a angajat Mathe (un jucător firav, de ziceai că dacă dă în mingea aceea îmbibată cu apă şi noroi nici n-ajunge în poartă!). Staicu (antrenorul) îmi spune : “Profesore, nu-l pot lăsa pe Mathe să execute!”. I-am spus că, dacă el simte că poate, lasă-l! Şi a executat “decisiva” impecabil, cu un şut în vinclu, de unde nu putea fi scoasă de nimeni. Ne-am calificat în semifinală, cu FC Argeş, echipa lui Halagian, cu marele Gică Dobrin. Meciul a avut loc miercuri, la Sibiu, fără echipă de “A”, dar cu publicul iubitor de fotbal. Timp excepţional, stadion şi teren impecabil şi… la începutul meciului, pe bancă lângă mine, apare Otto Anderco, marele arbitru FIFA, întors de la Viena. Ce bucurie pe mine avându-l pe Otto, care mă încuraja şi mă felicita de parcă eu puteam să devin eroul meciului! Mare arbitru a fost Otto! La centru, Ghiţă din Braşov. În min. 3 Gabi Both dă gol şi nu se acordă – ofsaid! Se joacă frumos, chiar spectaculos, dar… se termină 0-0! Urmează prelungirile, dar în pauza de 5 minute le-am spus jucătorilor : “Nu obosiţi zadarnic, sunteţi mai buni! Prima de joc este mare numai pentru că intraţi în finală, plus ce vă dă clubul!”. Tot şutul puternic al lui Keizer ne-a făcut fericiţi şi… 1-0 pentru “Olimpia”, care a ajuns în marea finală de la Bucureşti. Cu greu i-am lămurit să plecăm direct la Bucureşti, să nu obosim pentru că finala s-a jucat duminică. Nu ştiu, dar antrenorul nu i-a mobilizat aşa cum trebuia, n-a înţeles ce înseamnă pentru Satu Mare Cupa! Am intrat în stadion ca la înmormântare. Ştiu că m-am ridicat şi m-am arătat nemulţumit, i-am mobilizat. Helvei (Dumnezeu să-l odihnească), la 2-0 pentru “U” Craiova, a dat un gol minunat. Am pierdut cu 1-3, după ce cu două săptămâni în urmă, în campionat, am făcut la Craiova 1-1, prin golul lui Haţeganu.

    A fost un mers ascendent al echipei, care a făcut cinste judeţului, echipă “de aur” pe merit! Dacă azi, în acest campionat de “A” ar fi echipa aceea, am defila şi am juca în cupa dorită, fără probleme! Acum sunt stadioane, dar goale, sunt jucători, dar… mulţi străini, mercenari, fără atragere, fără dăruire. Nu ştim să creştem copii şi juniori, totul e pe bani! Nu se vorbeşte de fotbal, ci de bani, de la echipe de “trei surcele” până la cluburile mari! Nu ştiu, dar băteam pe Steaua, pe Dinamo, pe Argeş, pe Craiova, Timişoara etc. Şi publicul dorea mai mult! Am învins echipe mari din Ungaria – Iancu fiind autorul golurilor! Vi-i amintesc pentru a nu se uita: Bathori I, II, Pusztai, Haralambie, Feher, Szabo, Matei, Bigan, Naom, Popa, Bocşa, Knoblau, Borota, Popescu, Agiu, Marcu, Haţeganu, Iancu, Gherine, Mureşan, Bereş, Pinter, Pop, Goia, Ghencean, Bolba, Helvei, Keizer, Bereţki, Both, Smarandache, Sabou, Pataki, Lukacs. Antrenori: Staicu şi Czako. Să ne aducem mereu aminte de ei!

    Teodor Curpaş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img