More


    FOTO. SURPRIZĂ! MIG-uri pe cerul Sătmarului. Pentru ce se pregătesc piloții

    =

    Surpriză mare astăzi la Satu Mare. Sătmărenii au avut posibilitatea să urmărească, zburând pe deasupra Sătmarului, trei avioane de vânătoare MIG, aflate în dotarea Armatei Române.

    În fapt, piloții de avioanelor de vânătoare au făcut cu MIG-urile un zbor de recunoaștere deasupra orașului, pentru că vor participa, mâine, la parada militară ce va avea loc în Centrul Vechi al municipiului Satu Mare. Para da militară a fost organizată la implinirea a o sută de ani de când Armata Română a eliberat Săptmarul de sub ocupația bolșevică a maghiarului Bela Kun.

    PROGRAMUL EVENIMENTELOR DE MÂINE

    ⦁ ora 9-10, Muzeul Judeţean SATU MARE
    Pe platoul din faţa Muzeului Judeţean Satu Mare, vor avea loc demonstraţii pentru publicul prezent realizate de reenactori care vor fi prezenţi în ţinute militare specifice Primului Război Mondial, cu tehnică şi echipament aferent perioadei istorice: gardă, ateliere interactive şi paradă militară.

    ⦁ ora 930, Muzeul Judeţean SATU MARE
    La sediul Muzeului Judeţean Satu Mare, va avea loc vernisajul expoziţiei „100 de ani de la eliberarea Sătmarului şi instaurarea administraţiei româneşti la Satu Mare”. Expoziția se dorește a fi un omagiu adus sătmărenilor care s-au implicat activ în realizarea Marii Uniri şi instaurarea administraţiei româneşti în Satu Mare la data de 19 aprilie 1919. Va cuprinde documente și obiecte ale personalităților sătmărene care s-au remarcat în lupta pentru drepturile naționale ale românilor din regiunea Satu Mare, ocupaţia comunistă maghiară din martie 1919, intrarea Armatei Române eliberatoare la 19 aprilie 1919, precum şi obiecte şi piese de port popular şi fotografii din Colecţia „Ioniţă G. Andron” care reflectă momente importante din viaţa satului tradiţional sătmărean în primii ani după Marea Unire. O parte din documentele expuse alături de obiectele tridimensionale fac parte din colecția Muzeului Județean Satu Mare. O altă parte reprezintă copii ale unor documente aflate în fondurile Arhivelor Naționale ale României din Bucureşti, Satu Mare şi Baia Mare.
    Evenimentul va fi organizat de către Muzeul Județean Satu Mare – Secţiile de Istorie şi Etnografie, în colaborare cu Arhivele Naționale a României – Biroul Judeţean Satu Mare, Teatru de Nord, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj Napoca şi Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.

    ⦁ ora 11.00: Municipiul Satu Mare, Cimitirul Eroilor
    Ceremonial militar urmat de paradă militară pe traseul Cimitirul Eroilor – Piața Libertății.

    ⦁ ora 12.25: Municipiul Satu Mare, Piață Libertății
    Sosirea Paradei militare, și reconstituirea momentului întâmpinării Armatei Române de către oficialitățile sătmărene din anul 1919.

    ⦁ ora 12.35: municipiul SATU MARE, Piață Libertății, Monumentul Eroului Necunoscut
    Ceremonial militar urmat de paradă militară.
    La 19 aprilie 1919, în sâmbăta de Paște, dr. Ilie Carol Barbul, cu un drapel în mână, a condus delegaţia locală care a întâmpinat Armata Română eliberatoare, contactând pe podul de peste Someş prima patrulă a Diviziei a II-a Cavalerie de sub comanda col. Ressel, care venea dinspre localitatea Doba.
    În cadrul Paradei militare organizate de Garnizoana Satu Mare a Ministerului Apărării Naţionale şi de Centru Militar Satu Mare, dorim, cu sprijinul Teatrului de Nord din Satu Mare, să refacem acest moment al întâmpinării Armatei Române de către oficialităţile sătmărene din anul 1919.

    – ora 16.00: Municipiul Satu Mare, Teatrul de Nord
    Simpozion “100 de ani de Libertate și Administrație Românească în Satu Mare” acțiune la care vor participa domnii dr. Ioan Bolovan și prof. univ. dr. Liviu Pop.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img