Măsuri de fluidizare la graniţa cu Ungaria, cu ocazia reluării traficului pentru autovehiculele de mare tonaj

Ca urmare a faptului că în perioada Paştelui Catolic, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat pe teritoriul Ungariei, în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei, în special pe sensul de ieşire din ţară, la graniţa cu Ungaria. În acest sens, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului şi folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport.

Astfel, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, pentru ca formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate. Menţionăm că la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română ţine legătura cu autorităţile ungare în vederea alocării, în comun, de personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria.

De la ridicarea restricţiilor (începând cu 22.04.2019, ora 23.00), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 5.200 de automarfare, din care aproximativ 3.800 pe sensul de ieşire din ţară. Menţionăm că timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de polițiștii de frontieră români, se păstrează în media de 2-5 minute /camion.

Poliţia de Frontieră recomandă în continuare şoferilor de autocamioane tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise tranzitului de mărfuri la graniţa cu Ungaria (P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Nădlac, PTF Turnu, P.T.F. Vărşand, P.T.F. Borş, PTF Petea), astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt. De asemenea, în proximitatea punctelor de trecere a graniţei, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrători de la Poliţia Rutieră asigură ordinea şi siguranţa publică în zona de competenţă şi informează conducătorii auto despre posibilitatea utilizării unor rute altenative.

Reamintim că, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţia on-line si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Menţionam faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

FOTOGALERIE. PERICOL de EXPLOZIE la Satu Mare. Pompierii au INTERVENIT promt

Pericol de explozie ieri la Satu Mare. Pompierii sătmăreni au intervenit ieri pentru asigurarea zonei în urma producerii unei defecțiuni la un branșament de gaz,...

DREPTATE. Doi TÂLHARI și VIOLATORI, trimiși în judecată. Faptele ORIBILE ale acestora

Doi tineri, în vârstă de 18 respectiv 20 de ani, acuzați de tâlhărie calificată și viol u fost trimiși în judecată de procurorii sătmăreni....

RESPECT. Gest de OMENIE făcut de niște polițiști sătmăreni. Ce au făcut pentru VICTIMA unei TÂLHĂRII

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești au venit în sprijinul unei femei, de 56 de ani, din municipiul Carei, care la data de...

CONVOCATOR

  COMPLETAREA ORDINII DE ZI A ADUNĂRII GENERALE ORDINARE A ACȚIONARILOR  SOCIETATII ARDEALUL SA             Directoratul societății ARDEALUL SA, societate administrată în sistem dualist, cu sediul...

PERFORMANȚĂ. Niciun CAZ NOU de CVOVID-19 de aproape O SĂPTĂMÂNĂ la Satu Mare. Doar DOUĂ CAZURI în județ

De aproape o săptămână, mai exact din data de 23 mai, în județul Satu Mare nu a fost înregistrat niciun caz nou de COVID-19...