More


    Ministrul Educației a prezentat la Satu Mare viziunea națională “Educația ne unește!”

    =

    Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a prezentat vineri seară la Satu Mare viziunea națională „Educația ne unește!”, un dialog constructiv asupra viitoarei legi a învățământului. În cadrul acestei vizite de lucru, ministrul s-a întâlnit cu profesorii și directorii unităților de învățământ din Satu Mare, precum și cu inspectorii școlari, scopul întâlnirii fiind acela de a evidenția viziuni asupra viitoarei legi a învățământului.

    Viziunea asupra rolului educației
    Întâlnirea a avut loc vineri seară la Casa Meșteșugarilor din municipiul Satu Mare. La eveniment au participat președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, primar al orașului Negrești-Oaș, vicepreședintele ANPM, Radu Roca, prefectul Darius Filip, inspectorul școlar general Călin Durla, primari din tot județul, consilieri municipali și județeni PSD, directori de instituții publice, alături de directori de școli, inspectori școlari și formatori, reprezentanți ai elevilor.

    Ecaterina Andronescu a pus accent pe viziunea asupra rolului educației. ”Am venit aici să discut cu profesorii, cu directorii de școli, cu Inspectoratul Școlar, documentul de viziune pe care l-am lansat în urmă cu câteva săptămâni și pe care vrem să-l dezbatem public în așa fel încât din aceste dezbateri să rezulte idei cu care să completăm acest document și să realizăm viitoarea lege a învățământului”, a declarat ministrul Ecaterina Andronescu.

    Informații cu privire la noua lege a educației
    Ministrul Educației a dat câteva informații cu privire la noua lege a educației și ce anume ar presupune aceasta.

    ”Eu cred că putem să lansăm drafturile celor trei legi ale învățământului pentru că ne gândim să avem o lege pentru învățământul preuniversitar, una pentru învățământul universitar și alta pentru statutul personalului didactic. Drafturile le avem, după ce continuă dezbaterea și adunăm cât mai multe idei din dezbaterea publică pe acest document, draftul poate fi completat și probabil că îl vom lansa după alegerile pentru Parlamentul European”, a mai punctat ministrul Educației Naționale.

    “Nu sunt dascăl, dar nici nu sunt străin de fenomenul educațional deoarece am la activ câteva sute de cursuri pentru adulți predate ca trainer. De aceea cred că pot să spun în cunoștință de cauză că DA, educația românească are nevoie de o nouă viziune și cred că sunteți omul cel mai potrivit să transformați această viziune într-o nouă lege a educației naționale”, a declarat prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, în deschiderea evenimentului.

    Documentul propune structurarea rolului educației, implicit rolul sistemului național de învățământ, pe cinci valori fundamentale: încredere, echitate, solidaritate, eficacitate și autonomie, care să se regăsească în cinci principii: centrarea pe elev, flexibilitate, calitate măsurabilă, colaborare, subsidiaritate.

    Ideile propuse de Ministerul Educației Naționale pentru consolidarea unei viziuni moderne asupra învățământului au fost foarte bine primite de către profesori și elevi deopotrivă.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img