More


    Real Madrid, prima calificată în play-off-ul Euroligii

    =

    Cu a treia victorie consecutivă, de data asta pe terenul celor de la Panathinaikos Atena, Real Madrid este prima calificată în playofful Euroligii masculine de baschet. De care se apropie şi Fenerbahce Istanbul, după victoria din fieful echipei Zalgiris Kaunas.
    Deţinătoarea trofeului n-a avut emoţii decât în sfertul al doilea, câştigat de gazde cu 23-13, după care s-a impus în celelalte trei, reuşind un succes final cu 89-82, ce-i oferă calificarea în final four. Cvintetul Campazzo, 16 puncte, Fernandez, tot atâtea, Randolph, 14, Taylor 13, Ayon, 12, a contribuit din plin la acest rezultat.
    Finalista de anul trecut a câştigat la Kaunas, scor 66-57, după ce a fost condusă la pauză cu 34-31, revanşându-se pentru eşecul din propria arenă de săptămâna trecută. Urmează joi seara meciul cu numărul 4, tot la Kaunas, care poate decide a doua calificată în playoff sau prelungeşte suspansul, în cazul unui succes al gazdelor.
    Aseară s-au desfăşurat întâlnirile de la Vitoria, Gasteiz-ŢSKA şi din capitala Cataluniei, FC Barcelona-Anadolu Efes Istanbul, care au pornit de la scorul de 1-1.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img