More


    Subvenții acordate angajatorilor

    =

    Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani,șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, șomeri de lungă durată ,tineri NEET, conform art.85 din Legea 76/2002, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei,cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.

    De aceeași subvenție beneficiază și angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, șomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinrsc condițiile de a solicita pensie anticipată parțială. Subvenția se acordă lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condițiilor de pensionare.

    Subvenția se acordă începând cu data încheierii convenției între angajator și agenția de ocupare.Suma lunară se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat de către persoanele încadrate.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img