Cupe şi medalii pentru sportivii de la Royal Dance Club Satu Mare, la Cupa Sătmarului 2019



Peste 400 de sportivi s-au întrecut în acest weekend la concursul ranking de dans sportiv organizat pentru al nouălea an consecutiv în oraşul nostru, Cupa Sătmarului.
Organizat de Royal Dance Club Satu Mare, sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv şi cu sprijinul Primăriei Satu Mare, Consiliului Local Satu Mare, Centrului Cultural G.M.Zamfirescu şi a Casei de Cultură a Sindicatelor, concursul a adunat laolaltă sportivi din toată ţara, precum şi din Ungaria, care s-au întrecut în categorii de vârstă şi clase diferite, în funcţie de experienţele lor în dans şi punctele adunate de-a lungul anilor la concursurile organizate în toată ţara.
Printre sportivii Royal Dance Club s-au regăsit atât nume cunoscute la nivel naţional şi internaţional, cât şi sportivi noi, care abia au început să îşi adune experienţă în lumea competiţională a dansului, acoperind întreaga paletă competiţională de toate vârstele, de la 4 la 30 de ani.
„Acest concurs a fost unul dintre cele mai reuşite concursuri de dans sportiv organizat la nivel naţional în acest an, la care ne-am bucurat atât de prestaţiile deosebite ale sportivilor participanţi, cât şi de prezenţa domnilor Cristian Parnescu – vicepreşedintele Federaţiei Române de Dans Sportiv şi de participarea a trei membri ai Biroului Federal”, a spus Ovidiu Ignat, antrenor Royal Dance Club Satu Mare şi organizator al evenimentului.


Evenimentul s-a desfăşurat în sala de sport „Ecaterina Both”, care, de această dată, a îmbrăcat haine de sărbătoare şi în loc de parchetul obişnuit pentru sporturile cu mingea, a oferit spaţiu parchetului de dans şi meselor festive pentru care mulţumirile le revin părinţilor şi sportivilor Royal Dance Club, care au oferit sprijinul lor pentru ca ziua de 11 mai să fie una mai frumoasă pentru toţi participanţii.
Cele peste 200 de perechi şi 50 de fete solo au venit la Satu Mare de la cele mai bune şi puternice şcoli de dans din România şi chiar şi din Ungaria. Remarcăm şi mulţumim pentru participarea la eveniment domnului primar Kereskenyi Gabor şi a city managerului Maskulik Csaba, care au şi contribuit la premierea câştigătorilor concursului din cea de-a patra rundă de concurs”, a mai adăugat Ovidiu Ignat, organizatorul evenimentului.
Mulţumim pentru prestaţiile lor şi îi felicităm pentru premiile obţinute pe sportivii de la Royal Dance Club şi prezentăm rezultatele lor la diferitele categorii de vârstă şi clasă:
* Mariţa Ciprian – Bumba Oana: locul 1 Open Standard 16-35 ani
* Decsei David – Cociota Carina: locul 1 – Open Basic Latino şi locul 4 la Open Latino 16-35 ani
* Şimon Luca – Torja Cerasela: locul 3 la clasa D, locul 4 la Open Basic Standard şi locul 5 Open Basic Latino 16-35 ani
* Zsebenyi Erik – Puşcaşiu Gabriela: locul 3 la clasa Hobby Standard 16-35 ani
* Bocrici Alessio – Dragoş Daria: locul 5 la clasa Hobby 6-9 ani
* Pugner Gerard – Kovacs Szofia: locul 6 la clasa Hobby 6-9 ani
* Kuki Roland – Kuki Vivien: locul 4 la clasa E 12-13 ani
* Crişan Matei – Mesaros Briana: locul 5 la precompetiţional 2 dansuri şi locul 6 la 3 dansuri 8-9 ani
* Crişan Mihnea – Secan Miruna: locul 1 la precompetiţional 2 dansuri şi locul 3 dansuri 4-7 ani
* Urda Andrei – Torok Sara: locul 1 debutanţi Vals Lent şi locul 2 debutanţi cha-cha 4-7 ani
* Pallai Joszef – Vadas Teodora: locul 1 la debutanţi Vals Lent şi locul 2 debutanţi Cha- Cha 12-15 ani
* Lucuţ Ema locul 2 la solo fete debutante cha cha 4-7 ani
* Tomsa Helga locul 5 la solo fete debutante cha cha 4-7 ani
* Ciobanu Ana locul 6 la solo fete debutante cha cha 8-9 ani
Organizatorii transmit mulţumiri şi pe această cale partenerilor şi sponsorilor, instituţiilor care au sprijinit acest eveniment, în al nouălea an consecutiv, şi care au oferit un cadru profesionist pentru a se desfăşura competiţia, dar laudele şi meritele le aparţin în primul rând părinţilor care au oferit tot sprijinul lor pentru ca fiecare detaliu să fie la locul lui. Mulţumiri le revin şi antrenorilor care i-au pregătit pe sportivi zi de zi, Ignat Ovidiu şi Otto Varga, precum şi sportivilor care şi-au dedicat timpul şi energia pentru a oferi prestaţii cât mai reuşite.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts