More


    Gest de nesupunere civică în timpul grevei de la Electrolux, ajunsă în a noua săptămână

    - Advertisement -

    Greva sindicaliștilor de la Electrolux și-a consumat, ieri, cea de a noua săptămână de grevă. Aceștia s-au adunat ieri în ”țarcul” din fața fabricii unde au continuat să își susțină revendicările și să-și strige nemulțumirile.
    Adresându-se greviștilor, președintele Sindicatului Liber ”Samus” din Electrolux, Sorin Faur, i-a îndemnat pe greviști să mai reziste, să nu renunțe la grevă după nouă săptămâni, ceea ce ar însemna un adevărat ,,dezastru”.
    ”Trebuie neapărat să plecăm de aici cu un acord. Vă rog foarte mult să mai rezistați câteva zile. Există o deschidere din partea lor (n.r. conducerea Electrolux) la negocieri, se poate încă negocia. Se poate discuta despre condiții și despre ce se va întâmpla în viitorul contract”, a declarat Faur.
    Un apel la rezistență a făcut și liderul Cartel Alfa Maramureș, Florin Hosu. ”Merită să cedăm acum, să le facem pe plac tuturor investitorilor din România? Ar fi păcat să ne înecăm la mal”, a declarat acesta.
    Alături de greviști a fost în această dimineață și deputatul independent de Cluj, Adrian Dohotaru, care a vorbit despre legea dialogului social. Acesta a făcut chiar și un gest de nesupunere civică. Pe unul dintre panourile publicitare ale companiei Electrolux, deputatul de Cluj a scris cu graffiti următorul mesaj: RO. NU E ŢARA MUNCII IEFTINE”.
    ”Solidaritate cu lucrătorii Electrolux! E primul meu graffiti ca om politic, ca gest de nesupunere civică, la protestul sindical din fața întreprinderii, de față cu sindicaliștii, media și jandarmeria. Sper ca puterea politică, dar și opoziția, să pună pe agenda publică tema justiției sociale, regasită în mai multe proiecte legislative pe care le-am depus: o nouă lege a dialogului social, corelarea salariului minim cu un coș pentru trai decent, amenzi mai mari pentru ore suplimentare ilegale etc.”, a transmis deputatul Adrian Dohotaru.
    Deputatul a fost legitimat de către jandarmi, care, cel mai probabil, i-au aplicat o amendă pentru gestul său.
    Greviștii vor fi prezenți din nou în fața fabricii luni dimineață.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img