More


    Luca Năstruț, vicecampion național la U18 cu LPS CSM Oradea

    =

    Desfășurat la Arena „Antonio Alexe” din Oradea , turneul Final Four al CN de baschet pentru juniori U18 ani a oferit meciuri agreabile. Competiția s-a încheiat cu triumful incontestabil al echipei Universitatea BT Cluj-Napoca, care a câștigat în mod detașat atât semifinala, cât și finala mare. În finala mare clujenii au trecut de CSȘ LPS Bihorul CSM Oradea, echipă la care evoluează și sătmăreanul Luca Năstruț.

    Disputate în prima zi a turneului, semifinalele s-au încheiat cu victoriile echipelor considerate favorite. U BT Cluj-Napoca s-a impus cu 82-66 în fața formației BC Slam București, iar echipa gazdă, CSȘ LPS Bihorul CSM Oradea, a dispus de Agronomia București cu 62-60, după un meci spectaculos, plin de suspans. Echipa orădeană s-a impus într-un final tensionat, după ce s-a aflat la conducere în majoritatea timpului de joc.


    Din păcate, formația orădeană a pierdut în această partidă trei jucători de bază. Vlad Marinău și Paul Huciu au fost descalificați încă din sfertul secund, după ce au pătruns pe teren într-un moment în care se aflau pe bancă, la un conflict între componenții celor două formații. Un al treilea jucător din rotația de bază, sătmăreanul Luca Năstruț, a suferit o accidentare la finele sfertului trei și nu a mai putut evolua în ultima secvență. Luca a fost transportat la spital și după ce a primit îngrijiri medicale a strâns din dinți și a ținut să joace finala chiar și bandajat la bărbie.

    Finală fără istoric
    Din nefericire, echipa lui Luca Năstruț nu a contat în finala mare, fiind întrecută fără drept de apel. Lipsită de aportul celor doi jucători suspendați și cu Năstruț intrat pe teren cu bărbia bandajată în urma accidentării din semifinale, CSȘ LPS Bihorul CSM Oradea a fost dominată copios de o formație clujeană aflată în plină formă. U BT Cluj-Napoca era de alfel favorita întâlnirii, în condițiile în care ea a câștigat toate cele 28 de meciuri susținute de-a lungul campionatului.

    Echipa orădeană a trebuit să se mulțumească astfel cu titlul de vicecampioană națională a ediției, o performanță oricum remarcabilă.

    Luca respectă tradiția familiei
    Luca Năstruț provine dintr-o familie de sportivi. Tatăl, Liviu, a fost jucător la nivelul primelor ligi la Bacău și Satu Mare și apoi antrenor și conducător la Someșul și Olimpia Satu Mare, iar mama, Lavinia, a fost baschetbalistă și acum e antrenoare și profesoară la LPS Satu Mare . Luca a fost crescut la LPS Satu Mare de antrenorul Radu Armaziu și s-a transferat în urmă cu un an la Oradea.

    TURNEUL FINAL FOUR
    Semifinale: U BT Cluj-Napoca – BC Slam București 82-66 și CSȘ LPS Bihorul CSM Oradea – Agronomia București 62-60
    Finala mică: BC Slam București – Agronomia 69-58
    Finala mare: U BT Cluj– CSȘ LPS Bihorul CSM Oradea 103-62



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img