More


    ONOARE! Premierul Viorica Dăncilă vine la SÂMBRĂ. Posibil să vină și alți miniștri

    =


    Primul ministru al României, Viorica Dăncilă, va veni duminică în județul Satu Mare și va participa la sărbătoarea câmpenească ”Sâmbră Oilor” de la Huta Certeze. Este foarte posibil ca la acest eveniment, premierul să fie însoțit și de alți miniștri. Cu siguranță, va fi prezent ministrul Apărării, Gabriel Leș.

    Chiar dacă în acest moment nu a fost confirmat oficial, surse demne de încredere au declarat pentru Gazeta de Nord Vest că pemierul Viorica Dăncilă va fi prezentă la sărbătoarea Sâmbra Oilor, care ava avea loc duminică, pe dealul de la Huta Certeze. Abia în cursul zilei de mâine va fi confirmată oficial invitația făcută de organizatori premierului.

    Aceleași surse au mai arătat că este foarte posibil ca, pe lângă ministrul Apărării, sătmăreanul Gabriel Leș, la sărbătoarea din Țara Oașului să fie prezenți și alți miniștri din Cabinetul Dăncilă.

    Cu siguranță, însă, la acest eveniment vor fi și reprezentanți ai partidelor politice, posibil candidați la europarlamentare, autorități locale și județene, dar și un număr mare de spectatori, mai ales că pe duminică se anunță o vreme frumoasă.

    Sâmbra Oilor, la a 63-a ediție

    Reamintim faptul că Instituţia Prefectului, Judeţul Satu Mare şi Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Primăria şi Consiliul Local Certeze, Primăria şi Consiliul Local Negreşti Oaş, Casa de Cultură Negreşti Oaş, organizează duminică 12 mai 2019, de la ora 12:00, cea de-a LXIII-a ediție a festivalului folcloric „Sâmbra Oilor” pe dealul de la Huta Certeze şi Moişeni.

    Pentru prima dată în județul nostru, în avanpremiera festivalului, respectiv în 11 mai 2019, va avea loc ședința Asociației Naționale de Folclor din România, la care vor fi prezenți conducerea Asociației, precum și cei mai importanți specialiști din domeniul folclorului din România, iar în data de 12 mai aceștia vor participa la Sâmbra Oilor.

    Sunt zone în care localnicii îi spun „Ruptul Sterpelor” sau „Sâmbra Oilor”, însă, în esenţă, obiceiul e acelaşi: ciobanii îşi urcă oile la munte, unde, după primul muls, se cântăreşte cantitatea de lapte dată şi se împarte la numărul de proprietari, astfel încât se va şti cât caş, câtă brânză şi câtă urdă i se cuvine fiecărui gospodar pe parcursul întregii perioade de pășunat. Cea mai cunoscută dintre toate aceste ”sâmbre” este, fără îndoială, „Sâmbra Oilor” de pe dealul Huta Certeze și Moișeni, ce se desfăşoară an de an, la începutul lunii mai, şi care reuneşte mii de locuitori din județul Satu Mare şi nu numai.

    „Sâmbra Oilor” este cel mai cunoscut și îndrăgit ritual străvechi din Ţara Oaşului. Autorităţile comuniste nu au reuşit să cooperativizeze proprietăţile oşenilor, astfel încât aceştia au continuat să-și lucreze pământurile lor, păstrându-și cu sfințenie tradiţiile.

    Sâmbra Oilor este sărbătorită prin muzică şi dansuri în port popular, într-un cadru sărbătoresc.
    Termenul „sâmbră” semnifică o înţelegere, o reglementare gospodărească, un protocol asupra treburilor majore ale oieritului. Încă de la Sfântul Gheor-ghe şi până la sărbătoarea Sf. Constantin şi Elena, crescătorii de oi din toate cele 23 de sate oşeneşti se adună în fiecare localitate pentru a stabili împreună unde vor face stânele în acel an, cine le va fi baci şi pe cine vor angaja să păzească oile pe timpul păşunatului.

    La începutul lunii mai, toate mioarele din sat sunt duse la stână. Înainte însă, pentru ca animalele să fie sănătoase şi să dea lapte mult, sunt binecuvântate de preot. Însă nu acesta este secretul pentru ca oile să dea mult lapte. Ciobanii spun că mioarele trebuie dezmierdate. Din laptele lor, gospodarii vor face caş şi alte soiuri de brânză. Reţeta nu este complicată, dar este secretă. Şase litri de lapte la un kilogram de caş. Acesta este pus la stors, după care urmează petrecerea.

    Pentru a retrăi unul dintre cele mai vechi ritualuri pastorale, sătmărenii sunt invitați cu toții să ia parte la această splendidă sărbătoare.

    Programul oficial

    Deschiderea oficială: – Momentul de Sâmbră, sfințirea turmelor de oi și măsurișul laptelui
    Irina Man și Grupul din Bixad
    Ansamblurile Folclorice „Oașul”, ,,Sânzâienele”din Negrești-Oaș și Maria Tripon
    Maria Petca Poptean și Măgura din Târșolț
    Maria și Mihai Nemeș
    Petre și Petrică Zele
    Ansamblul Folcloric al Județului ,,DORURI SĂTMĂRENE’’
    Ansamblul Folcloric ,,Mugurelul” din Biserica Albă – Ucraina
    Ansamblul Folcloric „Florile Tărnii”
    Ansamblul Folcloric „Cununița Năzdrăvană” – Leontina Dorca și Maria Carmen Sas
    Mihai Zele și Ansamblul ,,Țara Oașului”
    Ansamblul Folcloric ,,Florile Turțului”
    Țâpuritoarele din Batarci și Maria Hosu
    Grupul de țâpuritoare din Racșa.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img