More


    Tezaurul istoriei locale va fi prezentat în cadrul ediției din acest an a Zilelor Culturale Partium

    =

    Organizatorii celei de a 18-a ediții a Zilelor Partium evocă și anul acesta trecutul, în nota vechii spiritualități, dar și cu nenumărate noutăți și o întreagă cavalcadă de programe dedicate conservării tradițiilor. Prezentarea tezaurului cultural al regiunii a constituit o parte importantă a evenimentului regional încă de la înființare, cu un accent deosebit pe cultivarea valorilor tradiționale. Desigur, ne amintim cu toții, cum la începutul anilor 2000, meșteșugarii locali și invitați expuneau, pe mesele improvizate, marfa confecționată manual. Apoi, de la o ediție la alta, s-a extins oferta de programe dedicate păstrării tradițiilor. După un an sau doi, deja o întreagă alee a fost ocupată de meșteșugarii expozanți la Zilele Partium, cărora organizatorii le-au asigurat și căsuțe de lemn pentru prezentarea și depozitarea produselor. An de an meșteșugarii locali își asumă rolul principal.

    Meșteșuguri uitate de pe paginile cărților de istorie
    Strada meșteșugarilor din Partium a fost o parte integrantă a Zilelor Partium încă de la începuturile sale, iar comercianții nu se concentrează doar pe prezentarea produselor, ci și pe modul în care acestea sunt realizate, readucând în atenția publicului meșteșugurile demult uitate. Asociația Culturală Aranykapu (Poarta de Aur) va susține, de asemenea, o prezentare de artizanat în acest an pe strada meșteșugarilor, pentru a vă putea familiariza îndeaproape cu vechile meserii, meșteșuguri populare. ”Se vor afla printre noi numeroși meșteșugari a căror meserie este uitată aproape în totalitate. Copiii și adolescenții de azi se întâlnesc doar cu câteva imagini și câțiva termeni în paginile manualelor de istorie. Cu siguranță sunt adulți care au auzit despre unele tehnici, dar nu au văzut niciodată un meșter în timpul activității sale. De aceea va fi interesant să prezentăm 25 de meșteșugari care, în cadrul prezentărilor și atelierelor organizate la fața locului, vor fi încântați să împărtășească detalii vizitatorilor curioși”, a declarat Nezezon Enikő, președintele asociației.

    Program variat de artizanat
    Pe lângă organizarea expoziției și târgului de artizanat, organizatorii și reprezentanții asociației consideră că este important să îi readucă pe vizitatori la valorile maghiare, la tezaurul cultural local. Acesta este și motivul pentru care copiii și adulții sunt implicați în activități creative. Simpla vizită este înlocuită cu distracția și creativitatea în comun.

    ” Și în acest an vom ridica iurta ce va găzdui o expoziție cu obiecte vechi, originale, evocând spiritul vremurilor trecute. Împreună cu adepții cunoștințelor teoretice, specialiștii noștri vor veni cu subiecte extrem de interesante legate de acest subiect. Și pentru ca și copiii să fie implicați, vom prezenta, în colțul jocurilor populare, jocurile și jucăriile cu care se delectau bunicii noștri. Desigur, nici activitățile artizanale pentru copii nu vor fi uitate. Atmosfera de sărbătoare va fi asigurată de formația clujeană de muzică pentru copii, Karavan”, a precizat Nezezon Enikő.

    A XVIII-a ediție a Zilelor Culturale Partium va aduce și în acest an comori ale culturii maghiare – de la muzică populară la jocuri, de la meșteșuguri populare până la ateliere de artizanat.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img