ACCIDENT GRAV în județ. Două VICTIME, transportate la SPITAL

Un grav accident de circulație s-a produs în această seară între Odoreu și Băbășești. Două victime au avut nevoie de îngrijiri medicale fiind transportate la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei în curbă.

Astfel, un conducător auto de 27 de ani, din Cicârlău, a pătruns pe sensul opus de circulație, în curbă, intrând în coliziune cu un auto care circula din sens opus condus de un barbat, de 41 de ani din Satu Mare.

În urma impactului șoferul de 41 de ani și o tânără de 29 de ani, pasagera în primul auto menționat au avut nevoie de îngrijiri medicale

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative

Purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, Adriana Pop a declarat că în urma accidentului au rezultat două victime neîncarcerate, conștiente și cooperante. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical cu o ambulanță SMURD.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ÎNGRIJORĂTOR. Încă două țări cu MULȚI SĂTMĂRENI, întroduse în ZONA ROȘIE. Despre ce e vorba

Încă două țări din Europa, în care se află foarte mulți sătmăreni, au fost introduse în zonele roșii de coronavirus. ”Începând cu data de 26...

FOTOGALERIE. Cazare în CORTURI pentru care nu RESPECTĂ măsurile de autoizolare și carantină

Autoritățile sătmărene le-au pregătit o surpriză nu tocmai plăcută pentru cei care, veniți din zonele roșii sau galbene nu respectă măsurile de carantină, respectiv...

DECIZIE. Se reiau LUCRĂRILE pe rețeaua de DRUMURI județene! Pe ce TRONSOANE se lucrează

La o scurtă vizită pe teren, astăzi, 27 martie, se poate observa că se efectuează mai multe tipuri de lucrări pe rețeaua de drumuri...

LIBER peste GRANIȚA cu Ungaria. Cine ARE VOIE să treacă în AMBELE SENSURI

S-a dat liber la granițacu Ungaria dar numai pentru o anumită categorie de oameni. Autorităţile de frontieră din România şi Ungaria au decis ca începând...

ÎNGRIJORARE. Peste 200 de sătmăreni, ÎN CARANTINĂ. Circa 3.260, la IZOLARE

În județul Satu Mare, astăzi, 27 martie, se află în carantină 202 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 3259 persoane. La nivelul judetului nostru au...