More


    Activitate intensă în luna februarie la primăria Moftin

    =

    Luna februarie a însemnat pentru comuna Moftin o activitate intensă la nivel de primărie, prin diferitele proiecte care se află în plină desfășurare, toate în beneficiul și sprijinul cetățenilor:

    “Până la sfârșitul săptămânii finalizăm cele două proiecte pe care încercăm să le depunem. Este vorba despre acele proiecte transfrontaliere în care avem parteneri din cel puțin trei țări: România, Ungaria, Ucraina. Avem două proiecte în care primăria comunei Moftin, Consiliul Local Moftin este partener lider și este vorba despre construirea și dotarea unei hale de depozitare utilaje la sistemul voluntar pentru situații de urgență comuna Moftin – respectiv o autospecială cu apă și spumă pentru stingerea incendiilor și două pompe de mare capacitate, instrumente pentru comunicare, echipamente și o hală metalică pentru a putea depozita aceste utilaje. Mai avem 100 – 150 metri de diguri gonflabile cu care se poate interveni rapid în caz de pericol de inundații pe zonele de intravilan – deci lucruri foarte utile pentru o comună care are asemenea riscuri. Celălalt proiect este reabilitarea unei clădiri aparținând domeniului public pe care dorim să o transformăm prin compartimentare și consolidare în centru cultural de promovare a tradițiilor și obiceiurilor din comuna Moftin. Locația este Moftinu Mare, tot așa, cu ceilalți 2-3 parteneri pe care îi avem din țările vecine, proiecte destul de grele – cu o documentație stufoasă. Aceste proiecte transfrontaliere presupun lucrul cu sisteme juridice, sisteme de achiziție diferite, legi din administrație diferite. Toate documentele și studiile care conțin termeni greoi trebuie traduse astfel în limba engleză.

    În paralel, suntem în faza finală de licitare pentru drumurile de interior – o valoare enormă, aproape 3 milioane de euro. Firma care construiește extinderea de școală, la fel, a lucrat intens și în luna februarie. Urmează începând cu 1 martie să vedem cum e evoluția vremii și să dăm ordin de începere pentru drumul comunal dintre Păulean și gara Ghilvaci, o veste bună pentru locuitori. De asemenea, s-a lucrat la procedura de achiziție pentru proiectul european legat de cele trei dispensare. Sala de sport și căminul cultural de la Domănești sunt totodată alte priorități pentru noi.

    Cam acestea au fost, în mare, acticitățile primăriei Moftin pe luna februarie.” – a explicat David Gheorghe, primarul comunei Moftin



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img