COLIZIUNE. Accident. Nu a adaptat viteza la condițiile de drum

La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare
au fost sesizați despre faptul că pe strada Careiului, din municipiul Satu Mare a avut loc un eveniment rutier.
În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un
sătmărean, de 29 de ani, aflându-se la volanul unui autoturism pe strada Careiului,
dinspre localitatea Decebal, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul
fiind umed și acoperit cu mâzgă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a
pătruns pe sensul opus de circulație prin încălcarea marcajului longitudinal dublu
continuu care desparte cele două sensuri de circulație și a intrat în coliziune cu o
autoutilitară, condusă de un bărbat, de 35 de ani din județul Maramureș.
În urma coliziunii, autoutilitara a fost proiectată într-un stâlp din beton al rețelei de
iluminat public stradal și într-un gard ornamental viu.
În urma accidentului a rezultat avarierea celor două autovehicule și vătămarea
corporală a unui bărbat, de 59 de ani, din județul Maramureș, pasager în autoutilitară.
Conducătorii auto a fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Cercetările continuă în cauză în cadrul dosarului penal întocmit.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ORDONANȚA MILITARĂ 4. Ce MĂSURI DURE au fost luate

Autoritățile instituie izolare la locul de muncă pentru personalul esențial din sistemul energetic și vor pune la dispoziție spații de cazare pentru personalul medical,...

RESPECT. UNICARM și Vasile Lucuț, o nouă DONAȚIE FABULOASĂ. 20.000 de euro pentru lupta împotriva COVID-19

Compania Unicarm din Satu Mare, în frunte cu patronul Vasile Lucuț, a făcut astăzi o nouă donație fabuloasă. În teledonul organizat astăzi de trustul...

DECESE. Autoritățile mai anunță DOI MORȚI infestați cu coronavirus. S-a ajuns la 42 de cazuri

Autoritățile au anunțat în această seară alte două decese la persoane infectate cu Coronavirus. Numărul decedaților bolnavi de COVID-19 a ajuns la 42 în...

DECIZIE. Toți ANGAJAȚII unui SPITAL din județ, TESTAȚI. Un pacient, declarat POZITIV COVID-19

Toți angajații Spitalului Municipal din Carei vor fi testați după ce un pacient internat aici a fost declarat pozitiv Covid-19. Primarul municipiului Carei le...

CFR introduce suplimentar 11 trenuri, dar SUSPENDĂ alte 100! Care este apelul companiei feroviere pe timp de CORONAVIRUS!

  Un număr de 11 trenuri au fost introduse suplimentar, cu circulaţie zilnică, pentru a veni în sprijinul navetiştilor şi a angajaţilor companiilor cu program...