More


    FOTO. MIGRANȚII continuă să FORȚEZE frontiera cu Ungaria. Alți doi PRINȘI la graniță

    =

    Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat doi cetățeni din India, solicitanţi de azil în România, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

    Ieri, 19 februarie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berveni, au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de competență.

    Astfel, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, la aproximativ 200 metri de linia de frontieră, pe direcția localității Oar din judeţul Satu Mare, doi cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă.

    Drept urmare, cei doi au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

    În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetățeni indieni, în vârstă de 24, respectiv 28 de ani, ambii solicitanți de azil în România și intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în Spania.

    În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în continuare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img