More


    La primăria Medieșu Aurit se lucrează intens pentru comună

    =

    Fie că vorbim despre proiecte în implementare, derulare sau ca perspectivă de viitor, la primăria din Medieșu Aurit se lucrează intens pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor. Introducerea gazului în localitățile arondate, asfaltare de drumuri, un pod peste Someș, un cămin cultural aproape finalizat, lucrări de reabilitare la un dispensar, introducerea apei și lucrări la canalizare – sunt doar câteva din palierele la care demersurile pentru concretizare sunt în derulare:

    “Anul acesta avem în plan să introducem gazul în localitatea Românești. Deja avem toate avizele. Am scos la licitație asfaltarea drumului tot în Românești, proiect la care sper să începem lucrările în cel mai scurt timp. De asemenea, sper să poată fi semnat contractul cu podul peste Someș (Potău – Cărășeu) – mai sunt anumite cerințe de la minister care trebuie îndeplinite.

    Pe urmă, am început reabilitarea dispensarului de la Iojib, care o să se termine și sperăm ca după ce este gata doamna doctor să se mute aici la Iojib și să existe astfel medic non-stop pentru localnici. La fel, am început să pavăm niște trotuare în Băbășești, Medieșu Aurit și Iojib. Totodată, căminul din Băbășești este deja ridicat, acoperit și sperăm ca în cel mai scurt timp – probabil în 1 mai – să facem inaugurarea.

    Apoi, am început demersurile pentru a putea introduce gazul în Băbășești, Iojib și Potău. Ridicările topografice au fost vizate deja de ANCPI. Urmează să se facă studiul geo și cât de repede lucrurile se vor concretiza. În Medieșu Aurit am terminat introducerea gazului. Introducerea apei și lucrările la canalizare le-am continuat pe Strada Principală. Mai avem un pic, urmează să finalizăm. Continuăm cu pași mici către realizări mari.” – a declarat viceprimarul cu atribuții de primar, Torok Marian

    Așadar, proiectele devin realitate când există dedicare și muncă bine planificată, iar acest lucru este dovedit de bunul mers al lucrurilor la primăria din Medieșu Aurit.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img