More


    REALITATE. Doi consilieri județeni sătmăreni au DEMSIONAT. Care a fost CAUZA

    - Advertisement -

    Doi consilieri județeni și-au depus demisiile. Ambii sunt reprezentanții aceluiași partid, adică ALDE.

    Unul dintre ei este Bota Cosmin Gheorghe, fost consilier ALDE, care a demisionat din funcția de consilier județean ocupând acum funcția de subprefect.

    Cel de-al doilea este Liviu Pop, fost consilier ALDE, căruia partidul i-a retras sprijinul politic din cauza faptului că s-a înscris într-o altă formațiune politică.

    Mai mult decât atât, Liviu Pop ocupa funcția de consilier doar din data de 29 mai 2019, când a depus jurământul, ocupând astfel locul regretatului consilier Nicolae Bura.

    Consilierii județeni vor lua act de cele două demisii în ședința care va avea loc vineri, de la ora 12.00, în sala mică de ședințe a Palatului Administrativ.

    În afară de cele două puncte, consilierii județeni vor mai dezbate vineri următoarele proiecte de hotărâre:

    1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind constatarea încetării de drept, ca urmare a demisiei, a mandatului de consilier județean al domnului Bota Cosmin Gheorghe

    2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind constatarea încetării de drept, ca urmare a demisiei, a mandatului de consilier județean al domnului Pop Liviu

    3. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului general consolidat al Judeţului Satu Mare pe anul 2020

    4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Regiei Autonome Aeroportul Satu Mare pe anul 2020

    5. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea repartizării pe unități administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 6,5% din impozitul pe venit, fond aflat la dispoziția consiliului județean, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (6) din Legea bugetului de stat pe anul 2020, nr. 5/2020

    6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea normelor specifice de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă din bugetul propriu al Județului Satu Mare, pe anul 2020, în domeniul asistență socială

    7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Normelor specifice și documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerilor de programe/proiecte/acțiuni culturale în vederea acordării de finanțare nerambursabilă din bugetul local al județului Satu Mare, pe anul 2020

    8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Normelor specifice și documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerilor de proiecte/programe sportive, în vederea acordării de finanțare nerambursabilă din bugetul local al județului Satu Mare, pe anul 2020

    9. PROIECT DE HOTARÂRE pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Satu Mare nr. 102/2016 privind validarea desemnării nominale a membrilor Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a judeţului Satu Mare, pentru mandatul 2016-2020

    10. DIVERSE



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img