Refuzul de a prezenta identitatea polițiștilor, considerată de acum CONTRAVENȚIE

În conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2019 pentru modificarea și
completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice,
refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de
urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea
atribuțiilor de serviciu constituie contravenție.
Aceasta se sancționează cu amendă de la 500 la 1.500 de lei.
De asemenea, constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte,
dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate
infracțiuni:
– săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii
jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau
bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace
indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora;
– servirea și consumul băuturilor alcoolice în localuri publice și în afara acestora pe
timpul desfășurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive, cu excepția
spațiilor în care sunt organizate evenimente pentru celebrarea revelionului, zilelor
unităților administrativ-teritoriale, ale categoriilor socio-profesionale sau pentru
promovarea unor produse alimentare sau nealimentare, precum și a perimetrelor
special amenajate și delimitate unde se desfășoară manifestări cultural-artistice cu
acces controlat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ORDONANȚA MILITARĂ 4. Ce MĂSURI DURE au fost luate

Autoritățile instituie izolare la locul de muncă pentru personalul esențial din sistemul energetic și vor pune la dispoziție spații de cazare pentru personalul medical,...

RESPECT. UNICARM și Vasile Lucuț, o nouă DONAȚIE FABULOASĂ. 20.000 de euro pentru lupta împotriva COVID-19

Compania Unicarm din Satu Mare, în frunte cu patronul Vasile Lucuț, a făcut astăzi o nouă donație fabuloasă. În teledonul organizat astăzi de trustul...

DECESE. Autoritățile mai anunță DOI MORȚI infestați cu coronavirus. S-a ajuns la 42 de cazuri

Autoritățile au anunțat în această seară alte două decese la persoane infectate cu Coronavirus. Numărul decedaților bolnavi de COVID-19 a ajuns la 42 în...

DECIZIE. Toți ANGAJAȚII unui SPITAL din județ, TESTAȚI. Un pacient, declarat POZITIV COVID-19

Toți angajații Spitalului Municipal din Carei vor fi testați după ce un pacient internat aici a fost declarat pozitiv Covid-19. Primarul municipiului Carei le...

CFR introduce suplimentar 11 trenuri, dar SUSPENDĂ alte 100! Care este apelul companiei feroviere pe timp de CORONAVIRUS!

  Un număr de 11 trenuri au fost introduse suplimentar, cu circulaţie zilnică, pentru a veni în sprijinul navetiştilor şi a angajaţilor companiilor cu program...