More


    Tragedii pe șosele județului

    =

    După ce județul a scăpat ca prin urechile acului de furia Furtunii ”Sabine”, pe drumurile județului Satu mare s-au produs, în circa 15 ore, o serie de accidente rutiere grave. În unul dintre ele, o mămică gravidă în a 17-asăptămână a rămas încarcerată. Cel pușin șapte persoane au ajuns la spital. Din fericire. nu s-au înregistrat decese.

    Mămică însărcinată, încarcerată
    Primul accident din seria celor trei s-a produs marți seara, pe bulevardul Lucian Blaga din Satu Mare, fiind implicate nu ai puțin de patru autoturisme.

    ”În urma primelor cercetări efectuate la fata locului de polițiști se pare că o șoferiță de 45 de ani, care circula pe direcția Satu Mare – Mădăras, a intenționat să efectueze un viraj la stânga. Un alt șofer de 58 de ani, care circula in spatele acesteia, nu a păstrat distanta regulamentara în mers, si a intrat în coliziune cu aceasta. O a treia mașină, condusa de un barbat, de 41 de ani, care circula in spatele lor, de asemenea nu a păstrat distanta corespunzătoare astfel că a intrat la rândul lui în coliziune cu primele două, iar ulterior a ricoșat din impact in cea de a patra masina care circula din sens opus, condusă de un tânăr de 23 de ani. Toți patru șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative. În cauză se efectuează în continuare cercetări”, se arată în informarea făcută de IPJ Satu Mare.

    În urma evenimentului rutier, o mămică gravidă în 17 săptămâni a rămas încarcerată. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea acesteia, aflată pe bancheta din spate a unuia dintre autoturisme. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la UPU Satu Mare pentru investigații medicale de specialitate. De asemenea, a mai fost transportată la UPU și fetita acesteia, în vârstă de 5 ani (aceasta nu prezenta răni sau traumatisme vizibile).

    Alt accident grav,  dis-de-dimineață
    Ziua de ieri începe tot cu un acident grav produs între Ambud și Amati, în urma căruia patru persoane au ajuns la spital. ”În urma primelor verificări efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că o sătmăreancă, de 38 de ani, aflându-se la volanul unui autoturism între localitățile Amați și Ambud nu a adaptat viteza la condițiile de drum astfel că a părăsit partea carosabilă intrând cu autoturismul în șant și răsturnându-se. Șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ”, se arată într-o informare făcute de IPJ Satu Mare.

    În urma accidentului, patru persoane au fost rănite. Apelul inițial a anunțat faptul că două persoane ar fi încarcerate. La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD TIM si două ambulanțe SAJ. În cele din urmă, toți ocupanții au ieșit singuri din autoturism. Echipajele medicale SMURD TIM si SAJ au evaluat starea medicală a acestora după care i-a transportat la spital.

    Și-a ”parcat” mașina într-un stâlp
    La doar câteva ore după accidentul dintre Ambud și Amați, se produce un alt accident soldat cu răniți. Un șofer din județul Satu Mare și-a ”parcat” mașina într-un stâlp. În urma impactului, o femeie care se afla cu el în mașină a fost rănită, fiind ulterior transportată la spital.

    ”La coborârea de pe Podul Decebal, având intenția să se deplaseze spre strada Vasile Lucaciu, un conducător auto nu a adaptat corespunzător viteza astfel că a intrat în coliziune cu un stâlp. Din primele date o femeie care se afla cu acesta în auto a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ”, se arată într-o informare făcute de IPJ Satu Mare.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img