Un reper cultural!

Felician Pop s-a aşezat, puternic, la loc de cinste, de câţiva ani buni, în galeria celor mai valoroşi şi complecşi oameni de cultură sătmăreni şi… de ce nu, transilvăneni! Intelectual autentic, cu diverse şi rafinate preocupări socio-culturale, ancorate în esenţa spirituală a neamului românesc, din a cărui rădăcină s-a aprins, din a cărui sevă se hrăneşte şi pentru neuitarea căruia vibrează, până în cea mai adâncă dimensiune a crezului său.

Tot mai rar ne este dat să întâlnim oameni ca dr. Felician Pop, în prezenţa cărora istoria se scrie întru adevăr. Poate, nu întâmplător a fost, pentru o perioadă prea scurtă, director al Muzeului Judeţean, perioadă în care judeţul şi ţara au simţit puternic existenţa acestei instituţii, atât de importante în “lanţul” instituţiilor ţării. Pe Felician Pop parcă îl ştiu dintotdeauna. Nu l-am “prins” ca elev la Doamna Stanca, dar l-am întâlnit deschizând uşile bibliotecilor, când am început să caut misterul rimelor, când am primit răspunsuri şi din versurile lui deseori croite pe inima mea. L-am simţit corect şi când am simţit nevoia de a mă preocupa, tot mai mult, de lumea din jurul meu, în presa sătmăreană şi în volumele de proză, mi-a conturat adevărul războinic al cetăţii, dârz şi drept legiuitor, prezentându-mă cu cinste în mai toate cele 55 de lansări de cărţi semnate de mine de-a lungul timpului. Aş spune tuturor o concluzie pe care am ticluit-o scurt, dar atât de cuprinzător : Sentinţele lui de bun-simţ n-au nevoie decât de “urechi s-audă şi ochi să vadă!”.

M-am gândit mereu să readuc în lumina din memorie un alt cultivator al ideilor, cu seminţe de litere, pe câmpuri de hârtie, înaintea gândului meu, dar Felician Pop rămâne un îndrumător şi bun sfătuitor al tuturor acelora care-şi poartă cu demnitate blazonul statorniciei, peste tot unde se vorbeşte româneşte, se scrie şi există mândrie de a fi român. O dovadă este munca asiduă pentru finalizarea unei lucrări de doctorat unică, obţinând titlul după o trudă de peste şapte ani, un doctorat adevărat.

Felician Pop a fost prezent la atitudinile mele în faţa acelora care slujesc interese vitrege neamului meu. Şi o fac mereu adoptând arma coloanei vertebrale drepte şi adevărul, verde-n faţă, măiestrând verbul limbii române, dulce-melodios, grav-răscolitor, tăind văzduhul cu o singură respiraţie şi stârnind chiar admiraţie, menţinând echilibrul pe acest “picior de plai, pe gura de rai”.

Totuşi, deşi am avut deseori şansa să-i fiu în preajmă, niciodată nu am cutezat în a pătrunde dincolo de Cercul său Polar, existând o graniţă a respectului reciproc. Am afişat de multe ori cuvinte, propoziţii şi fraze potrivite creaţiei sale literare şi activităţii culturale neobosite – toate aducând mândrie judeţului. Fără cultură nu există progres! Ofer ca bibliografie recentul “Dicţionar – Savanţii lumii cred în Dumnezeu” – editat de Bucureşti, semnat de soţii Liviu şi Laura Sigarteu Petrina, dicţionar de 973 pagini, cu o documentaţie de excepţie! “Aleşii” noştri, de sus şi până jos, ar avea multe de învăţat şi s-ar schimba multe în bine în ţara noastră!

Am participat la activităţi culturale în Odoreu, acolo unde-i este sufletul, copilăria, tinereţea şi dăruirea, dar… nici acolo n-am întâlnit aprecieri pentru tot ce a făcut Felician Pop! De ce? aceeaşi întrebare, acelaşi răspuns! Ne vom aşeza cu răbdare şi pe prispa satului său! Se va porni o toacă din cer, de lemn de paltin, stropit cu lac strălucitor al anului 2020!

Felician este legat şi de vers şi de muzică şi de teatru – toate acestea şi altele – ne saltă prin dimensiunile temporale – ele salvează tot ce-i bun la neamul acesta al nostru şi recuperează din ghearele uitării şi ale risipirii spiritul curat al neamului său.

Iată câteva idei ce mi-au apărut, gândindu-mă la întrebarea “Cine este Felician Pop?”. Un răspuns direct, fără ocolişuri, demn de prezentarea unui om al cetăţii, om ce merită cu mult mai mult decât ceea ce i se oferă! Doamne, câţi oameni minunaţi are acest judeţ! De ce nu ies la suprafaţă?

Teodor Curpaş

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Doliu în fotbalul sătmărean! S-a stins din viață fostul antrenor al Olimpiei, VASILE SAVANIU!

Veste tristă primită în această seară de iubitorii fotbalului sătmărean. Omul care s-a confundat practic cu istoria sportului rege în Satu Mare , VASILE SAVANIU...

ANUNȚ FOARTE IMPORTANT. CARANTINA și IZOLAREA NU mia sunt OBLIGATORII

Având în vedere Decizia Curții Constituționale a României nr. 458 /2020, publicată în Monitorul Oficial în 02.07.2020, prevederile legale privind izolarea la domiciliu și...

FOTOGALERIE. Incendiu PERICULOS în județ. Pompierii au SALVAT animalele

  Astăzi, în jurul orei 11:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,, Someș" a fost alertat cu privire la un incendiu în localitatea...

Șofer cu permisul SUSPENDAT surprins la volan în stare de EBRIETATE

  La data de 2 iulie, polițiștii din cadrul Secției Poliției Rurală Valea Vinului, au surprins în flagrant delict un bărbat, de 29 de ani,...

INCONȘTIENȚA sătmărenilor a dus la permise SUSPENDATE și SANCȚIUNI

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 2 iulie, activități de menținere a unui climat de siguranță...