Satu Mare marchează Ziua Imnului Național printr-un ceremonial militar și religios în Piața 25 Octombrie

Satu Mare marchează Ziua Imnului Național printr-un ceremonial militar și religios în Piața 25 Octombrie


Instituția Prefectului – Județul Satu Mare invită cetățenii să participe miercuri , 29 iulie 2026, la manifestările dedicate Zilei Imnului Național al României, care vor avea loc începând cu ora 10:00, pe platoul și la catargul din Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare.

Evenimentul va fi organizat sub forma unui ceremonial militar și religios, în cadrul căruia vor fi aduse onoruri Drapelului Național și vor fi rostite alocuțiuni privind semnificația istorică a Imnului Național „Deșteaptă-te, române!”, unul dintre cele mai importante simboluri ale statului român.

Reprezentanții autorităților subliniază că imnul național reprezintă un simbol al demnității, libertății și unității poporului român, iar celebrarea acestei zile constituie un prilej de reafirmare a valorilor și identității naționale.

Autoritățile îi invită pe sătmăreni să fie prezenți la ceremonie și să marcheze împreună această zi cu o puternică încărcătură istorică și patriotică.

La mulți ani, Imnului Național al României! La mulți ani, România!

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Ziua Nationala a Contabilului Roman
CLEAN MAX S.R.L
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat lansare OVIPROJEKT
Ovibest SRL
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand