More

    CORONAVIRUS. Aproape 160 de CAZURI în România. TOPUL județelor

    Până astăzi, 16 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 158 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

    Au fost înregistrate alte 19 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timișoara și câte unul în București, Cluj Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomița, Hunedoara, Galați şi Suceava.

    Cele 19 persoane depistate au vârsta cuprinsă între 19 și 54 ani, sunt în carantină sau autoizolare. În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia, 2 dintre ele în Austria și Germania.

    Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună.

    Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.008 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 15.546 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

    Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

    În perioada 15 martie, ora 08.00 – 16 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1153 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5517 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

    Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

    Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE