Doi algerieni depistați la frontiera cu Ungaria

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat doi cetățeni algerieni, solicitanți de azil în țara noastră, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge în Germania.
Sâmbătă, 21 martie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al STPF Satu Mare în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Berveni au declanșat o acțiune pe lina prevenirii și combaterii migrației ilegale.
Astfel, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră au depistat, în zona de responsabilitate, pe raza localității Oar, județul Satu Mare, doi cetățeni străini care se îndreptau pe jos spre frontiera cu Ungaria. Deoarece aceștia nu își justificau prezența în zonă, au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru verificări.
Din primele cercetări s-a stabilit că este vorba despre doi cetățeni algerieni, în vârstă de 27, respectiv 36 de ani, solicitanți ai statulului de azilant în țara noastră. Cei doi intenționau să ajungă în Germania.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale care se impun.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ANUNȚ IMPORTANT. O ȘANSĂ UNICĂ de DEZVOLTARE oferită SĂTMĂRENILOR de FUTURESKILLS

Salut! Te invit la o provocare: ce ai făcut ultima dată pentru prima dată? Futureskills îți oferă șansa dezvoltării profesionale pe o piață a muncii...

PROGRES. Încă un VINDECAT la Satu Mare. Mai sunt doar cinci CAZURI ACTIVE în județ

Județul Satu Mare dă din nou semne de vindecare. După câteva săptămâni în care au fost confirmate mai multe cazuri de COVID-19, în ultima...

Ministrul Sănătății NU ia încă în calcul o nouă stare de urgență

Referitor la posibilitatea reintroducerii stării de urgenţă, el a afirmat că decizia se va lua în funcţie de rezultate evaluărilor privind cazurile de coronavirus,...

Un zombi legislativ; invităm în Parlament societatea civilă să reparăm haosul PNL

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că proiectul de lege al Guvernului Orban privind carantinarea şi izolarea este “un alt zombi...

Copiii care fac sport de performanţă vor primi vouchere pentru echipamente

Ionuţ Stroe, Ministrul Tineretului şi Sportului, a vorbit marţi, într-o conferinţă de presă, despre Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, lansat săptămâna trecută...