Eveniment de deschidere a proiectului Jandarmeriei, intitulat “Securitate Transfrontalieră Îmbunătățită”

“Improved cross-border security” este titlul oficial al proiectului cu finanțare prin Programul Operațional Comun România – Ucraina 2014 – 2020 – care a fost lansat în cadrul unei cermenonii de deschidere la un restaurant din municipiul Satu Mare. Proiectul își propune realizarea unor schimburi de experiență între Jandarmeria Română și Garda Națională Ucrainiană – schimburi menite să stabilească o bună colaborare în vederea managerierii situației emigrărilor extrem de abundente din ultima perioadă, cu scopul creării unui climat de siguranță.

Obiectivele proiectului

Obiectivul general al programului îl constituie îmbunătățirea nivelului de securitate și siguranță a populației care locuiește în regiunile Satu Mare și Zakarpattya (Ucraina), iar obiectivul specific – îmbunătățirea capacității operaționale a structurilor implicate în măsurile de ordine publică pentru a preveni și combate crima organizată până la sfârșitul implementării proiectului.

“Scopul evenimentului este deschiderea oficială a unui proiect transfrontalier pe care îl implementează Jandarmeria Satu Mare împreună cu partea ucrainiană, respectiv Garda Națională Ucrainiană. Proiectul constă în desfășurarea unor activități comune, unor schimburi de experiență în pregătirea structurilor pentru gestionarea situațiilor de urgență sau situațiilor care pot degenera în acțiuni de violență, având în vedere fluxul de emigranți care este pe teritoriul Europei. Titlul proiectului este “Securitate transfrontalieră îmbunătățită”. Partea română va executa și un exercițiu comun cu partea ucrainiană. Exercițiul se va desfășura în localitatea Ivano-Frankivsk, Ucraina, iar schimburile de experiență vor avea loc pe teritoriul atât al României, cât și al Ucrainei. În plus, vom achiziționa câteva materiale, echipamente de protecție individuală pentru jandarmii români și câteva mijloace de comunicații pentru realizarea unei legături și cooperări cât mai bune în acest domeniu.” – a declarat pentru GNV inspectorul șef al IJJ Satu Mare, col. Ovidiu Adrian Popa

Prefectura salută inițiativa

“Pentru Instituția Prefectului și pentru mine personal, în postura de cetățean al județului Satu Mare, lansarea proiectului de astăzi reprezintă un pas important spre dezideratul pe care ni-l dorim cu toții – și anume, asigurarea unui climat de liniște publică și siguranță în județul Satu Mare. Am convingerea că acest proiect cu finanțare europeană, realizat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Româno-Ucrainiană, primul pe care îl implementează Jandarmeria Sărmăreană, va forma abilități și va deschide drumuri spre noi oportunități de finanțare prin care să se reușească realizarea unui parteneriat a structurilor Ministerului Afacerilor Interne pentru dezvoltarea unor facilități comune privind pregătirea tactică, strategii integrate de acțiune și asigurarea unor dotări tehnice de ultimă generație. Proiectul comun cu Jandarmeria din Ucraina “Improved Cross-border Security” va duce la o capacitate de reacție crescută, mai ales în contextul migraționist mondial actual, cu provocări noi și de amploare, fără precedent. Felicit încă o dată comanda Jandarmeriei pentru inițiativă, pentru reușita în competiția pentru finanțare și vă doresc mult succes în implementare, având convingerea că implementarea acestui proiect o să aibă o contribuție însemnată în realizarea obiectivelor pe care le-ați stabilit la nivelul instituției dumneavoastră, obiective care trebuie să urmărească în mod obligatoriu și creșterea gradului de încredere al cetățenilor în Jandarmeria Română.” – a spus subprefectul Cosmin Bota

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

BREAKING NEWS. Oșanul diagnosticat cu CORONAVIRUS a fost VINDECAT. A fost EXTERNAT

Singurul sătmărean confirmat până astăzi cu coronavirus s-a vindecat. Este vorba despre bărbatul în vârstă de 46 de ani din Țara Oașului. Bărbatul a fost...

SOLUȚIE. Consultații la TELEFON în Satu Mare. Lista TUTUROR numerelor de telefon NECESARE

Pentru a veni în sprijinul populației din județul Satu Mare, medicii din Ambulatoriul Integrat  (Policlinica Veche) al SJU SM vor acorda consultații TELEFONICE (fără prezența la cabinet)...

Anunt mediu

Intreprinderea Individuala Pop Petru Sorin cu sediul in Carei, Str. Cimitirului nr 31, jud. Satu Mare, anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de obtinere...

FOTOGALERIE. GEST UMANITAR. Motocicliștii și luptătorii donează! SÂNGE, desigur!

Clubul moto al forțelor de ordine "Blue Knights" - Romania V în colaborare cu Clubul de Arte Marțiale #GrandMMA-Satu Mare, nu a putut sta...

Coronavirus a mai făcut o VICTIMĂ. Decesul CU NUMĂRUL 24

În noaptea trecută, a mai fost raportat după ora 00.45, un deces al unei persoane confirmată cu noul #coronavirus. Deces 24 Femeie, 80 ani, din judetul...