More


    Începe marea plombare la Satu Mare

    =

    Primăria Satu Mare va demara, începând de astăzi, o serie de lucrări de plombare și de reabilitare a mai multor străzi din municipiul Satu Mare. Vor fi executate lucrări de plombare pe 11 artere importante din oraș. Tot astăzi vor începe lucrările de reabilitare a unei străzi asfaltate doar parțial.

    Lucrări de plombare pe 11 străzi
    Potrivit unei informări făcute de Primăria municipiului Satu Mare, astăzi vor începe lucrările de plombare pe 11 străzi din municipiu.

    ”Stimați sătmăreni, începem lucrările de plombare a străzilor din municipiul Satu Mare. De marți, 10 martie, se va interveni pe arterele principale, începem cu următoarele străzi: Lucian Blaga, Dorobanților, Cerbului, Magnoliei, Energiei, Platanului, Arinului, Oituz, Prahova, Dariu Pop, Rosetti. Pe perioada lucrărilor vor exista restricții temporare de circulație!”, se arată în informarea făcută de Primăria Satu Mare.

    Strada Alecu Russo, reabilitată
    De asemenea, tot de astăzi vor fi demarate și lucările de reabilitare a părții neasfaltate a străzii Alecu Russo.

    ”Stimați sătmăreni, vă anunțăm că începând de marți, 10 martie, demarăm lucrările pe strada Alecu Russo. Se va lucra în patru etape, la reabilitarea tramei stradale, iluminatul public și rețelele edilitare. Pentru 2020 Primăria are un program ambițios privind reabilitarea străzilor din municipiu, în capul listei fiind B-dul Octavian Goga și intersecția Burdea”, se arată într-o altă informare dată publicității de Primăria municipiului Satu Mare.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img