Mai multe publicații locale îi cer lui Ludovic Orban declararea presei drept domeniu de interes strategic. Ce alte propuneri de măsuri de sprijin ii face presa locală primului ministru

Stimate domnule Ludovic Orban, 

Având în vedere că mass-media și publicitatea sunt domeniile care resimt puternic și imediat efectele oricărei crize de pe piață; 

ținând cont că reflexul nefericit al multor companii în față recesiunii este să reducă în primul rând bugetele de media și promovare; 

având în vedere că pandemia de coronavirus a generat deja pierderi pentru presă și agenții, transpuse în contracte suspendate sau reziliate, facturi amânate la plată, evenimente anulate etc.; 

așteptându-ne ca efectele negative în plan economic ale pandemiei să depășească cu mult perioada stării de urgență; 

reafirmând faptul că mass-media are o importanță strategică în orice stat democratic, nu doar in perioadele de criză, 

 

Vă transmitem, Domnule Prim Ministru, această scrisoare deschisă, trimițându-vă cele mai bune gânduri de susținere, fiindcă actualul context este unul dificil și suntem convinși că nu vă este ușor să gestionați în aceste zile România.

Este însă responsabilitatea pe care ați ales-o, motiv pentru care, in calitate de reprezentanți ai presei locale, vrem să aflați și punctul nostru de vedere vizavi de situația dificilă prin care trece breasla noastră.

Am văzut în spațiul public și alte cereri de sprijin sau scrisori deschise adresate de către diverse organizații, sau moguli, sau foste nume mari ale presei românești.

Noi nu suntem moguli, nici nume mari ale presei românești, noi facem presă locală cu mândrie și responsabilitate, fiind prima sursă de informare în comunitățile pe care le reprezentăm. 

Vă aducem perspectiva noastră despre măsurile de sprijin economic care s-ar impune pentru companiile din presă și publicitate, având în vedere starea de urgență. 

Niciodată presa nu va cerși sprijin nemeritat. Niciodată presa nu se va milogi pentru beneficii exagerate, niciodată presa, chiar primind aceste măsuri de sprijin, nu va renunța la a critica puterea, guvernele, partidele de opoziție sau alte puteri în stat atunci când se impune. 

Sub aceste auspicii, vă solicităm declararea presei ca domeniu de interes strategic și asimilarea presei, publicității și relațiilor publice la serviciile creative fiscalizate similar tehnologiei informaționale IT. 

Vă rugăm să aveți în vedere, de asemenea, posibilitatea suportării de către stat, pe perioada stării de urgență și încă trei luni după anularea ei, a 75% din salariul de bază integral asimilat prin contractul de muncă și a 65% din contractele ce vizează drepturile de autor fără obligativitatea trecerii în șomaj a jurnaliștilor, cu prevederea continuării obligatorii a activității, presa fiind un domeniu strategic care nu poate opri activitatea. 

Pe perioada stării de urgență și a anilor 2020-2021, vă rugăm să dispuneți cheltuirea bugetelor publice de publicitate, inclusiv Primării, Prefecturi, Consilii Județene, ale tuturor entităților concentrate și deconcentrate și/sau companii cu capital majoritar de stat în mod transparent și responsabil, pe principiul distribuției echitabile, către toate companiile de presă cu cod CAEN aferent, cu o vechime neîntreruptă de minim 3 ani, minim 1 angajat cu carte de muncă, sau PFA, acolo unde este cazul.

Societățile de presă scrisă, presa online sau audio-vizuala trebuie să dovedească în mod concret prezența editorială pe piață prin certificări – fie BRAT sau Google Analytics, fie prin facturi de tipar sau chitanțe de abonamente sau prezenta in must-carry, pentru televiziuni.

Se impune si aplicarea cotei de 5% TVA pentru serviciile de publicitate facturate de către agențiile de publicitate și/sau presă certificate astfel prin cod CAEN.

De asemenea, stimate domnule premier, vă rugăm să luați în considerare updatarea legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public chiar și prin Ordonanță de Urgență. 
La 19 ani de la emiterea ei, această lege care a ajutat enorm opinia publică, presa și, în general, democrația, are nevoie de temeinice înnoiri potrivit contextului și dezvoltării noilor tehnologii.
Vă rugăm să luați în considerare și această perspectivă atunci când veți gândi eventuale măsuri de sprijin pentru presa românească, nu musai a patra putere în stat, dar cu siguranță un sprijin real și constant al dezvoltării societății românești în ultimii 30 de ani.
Mult succes!

Liviu Alexa – director NCN Cluj

Horia Bogdan – director Trend Communication

Victor Lungu – redactor șef Ziar de Cluj

Mihai Moga – redactor șef Ziua de Cluj

Liviu Man –  director Gazeta de Cluj

Alin Golban – redactor șef CluJust.ro

Alexandra Raluca Mureșan – redactor șef Buna Ziua Cluj

Florin Danciu – director Cluj24.ro

Aurelian Grama – director Zi de Zi – Târgu Mures

Ionuț Doduț – redactor șef Ziarul Clujeanului

Nicolae Pop – director Transilvania Business

Dan Pârcalab – director Gazeta de Maramureș

Claudia Andron – director Bistriteanul.ro

Corin Cherecheș – director Glasul Maramureșului

Răzvan Mircea Govor – director Gazeta de Nord Vest Satu-Mare

Florin Briaur – redactor șef Buna ziua Iași

Mirona Oltean – producător NCN TV

Rian Farcașiu – redactor șef Stiri de Bistrita

Cristian Birjac – redactor șef Ziarul de Salaj

Sorin Orzac, administrator ziarmm.ro

Vasile Iluț – redactor șef Graiul Maramureșului

Adina Marica – redactor șef Ziarul de Craiova

Mica Svab – director televiziunea TL+ Maramureș

Nicoleta Cristea – redactor șef Stiri de Focșani

Livia Botici – redactor șef Ziar de Hunedoara

Claudia Untaru – redactor șef Ziar de Arad

Simona Suciu – redactor șef Stiri de Brașov

Dănuț Zuzeac – redactor șef Ziar de Suceava

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Mircea Govor: “Avem un guvern de nota 1!”

Invitat miercuri seara în emisiunea Actualitatea sătmăreană de la Nord Vest TV, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, Mircea Govor, s-a declarat total nemulțumit de...

PNL nu a înţeles nici acum că este nevoie de un parteneriat real între cetăţean şi autorităţi, nu de bici

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că PNL nu a înţeles nici acum că “restricţiile şi îngrădirile la nesfârşit” nu reprezintă...

IOANA BRAN: “Am votat „pentru” considerând că sănătatea românilor este mai importantă decât orice dispută politică”

Cu 372 de voturi „pentru”, am adoptat în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului Hotărârea privind încuviințarea Stării de Alertă pe întreg teritoriul...

Cu sau fără mănuși???

Dilemă mare în ultima vreme printre români. Sunt sau nu utile măștile? E legal să ni se ia temperatura la intrarea în supermarket? Ori,...

Parcul din zona Spitalului Județean Satu Mare a intrat în reabilitare

Parcul de lângă Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare a intrat în reabilitare. Anunțul a fost făcut ieri de către primarul Kereskenyi Gabor....