More


    Mlaştina Ecedea şi ocupaţiile tradiţionale. Una dintre cele mai mari zone umede din Europa

    =

    Mlaştina Ecedea, alimentată de apele Crasnei şi inundaţiile Someşului, acoperea hotarele a 16 localităţi. Astfel, mlaştina se întindea pe un teritoriu uriaş, circumscris, pe lângă Căpleni, de localităţile Domăneşti, Moftinu Mic, Boghiş, Csengerújfalu, Ura, Tyukod, Porcsalma, Ököritó, Giurtelec, Kocsord, Nyírcsaholy, Nagyecsed, Mérk,Vállaj, Berveni şi Cămin. Aceste localităţi formau microregiunea Mlaştinii Ecedea, numită Rétoldal (Latura Fânaţului). După desecarea mlaştinii această denumire a dispărut.

    Mlaştina presupunea un mod viaţă specific. Cei care au trăit aici s-au adaptat legii acestei lumi. Şi pe aceste meleaguri, baza gospodăriei a fost agricultura, caracterizată de preponderenţa creşterii animalelor, dar şi preocupările complementare (culesul, pescuitul, vânătoarea) au avut un rol mult mai mare faţă de alte zone. Hotarele comunelor de lângă baltă au pătruns adânc în zona mlăştinoasă, acoperită permanent de apă şi de trestie. Puţinele locuri uscate au format insule a căror aşezare exactă au cunoscut-o numai localnicii. Cultivarea plantelor s-a desfăşurat în mare parte pe aceste insule. Vânătoarea, pescuitul, albinăritul şi mai ales pescuitul pişcarilor au asigurat supravieţuirea pe vremuri grele şi au adus un venit în plus gospodăriilor ţărăneşti. Datorită schimbării permanente a nivelului apelor, s-a dat o luptă continuă între om şi natură pentru pământul cultivabil.

    Colonizarea şvabilor în satele din zonă, însemnând multiplicarea forţei de muncă, a născut ideea desecării mlaştinii în scopul măririi suprafeţei cultivabile. În urma mai multor încercări cu succese parţiale, în anul 1894 s-a format Societatea pentru Desecarea Mlaştinii Ecedea, condusă de Tibor Károlyi. Amplele lucrări de desecare au fost încheiate la începutul secolului al XX-lea, provocând dispariţia ocupaţiilor tradiţionale şi a obiceiurilor legate de viaţa în mlaştină. După desecare, vegetaţia abundentă care supravieţuise încă în locul dominat altădată de mlaştină dădea naştere, în anii secetoşi, unor incendii devastatoare. Astfel s-a întâmplat în anul 1903, când hotarul Căpleniului a fost distrus de furia focului.

    După desecarea mlaştinii, au trebuit să treacă ani buni pentru ca pământul stufos să devină un adevărat teren agricol. Memoria primului arat s-a păstrat astfel: „În această perioadă, toată vara numai am arat. Atâţia şerpi ca şi atunci când am arat mlaştina, n-am văzut în viaţa mea; eram fericit că sunt călare. În cei câţiva ani cât am arat aici, plugul scotea câte un şarpe la fiecare 10–15 paşi. S-a întâmplat că pe unii i-a tăiat pe mijloc, dar majoritatea lor au ieşit întregi în urma plugului. Cu timpul, ne-am obişnuit cu ei, mai ales când a început frigul, şi noi am dormit în paie. Noaptea, noi, patru-cinci copii, am dormit în paie şi aşa ne-am înghesuit de frică, încât dimineaţa abia ne-am putut descâlci. Ne-am temut, deoarece noaptea şuierau şerpii peste tot.” (Farkas József citează pe Szarka Gyula).

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img